-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:40
No menu items!

Obiceiuri proaste la serviciu

spot_img

Obiceiuri proaste la serviciu

S-a demonstrat că dobândim obiceiuri proaste la serviciu şi le aducem acasă, aplicându-le în viaţa de zi cu zi.

Uităm de noi în scaunul de la birou – fie că suntem în şedinţă, fie că suntem implicaţi într-o lucrare importantă, corpul ne amorţeşte şi nu e bine, pentru că el e făcut să se mişte. Astfel, scade puterea de ardere a caloriilor şi creşte riscul de diabet zaharat.

Vorbim prea mult la telefon, fără să ne treacă prin cap că acest lucru este foarte nociv. Fie că ţinem telefonul  cu mâna sau cu umărul, fie că-l aşezăm pe birou aproape de corp, undele ne afectează. O pereche de căşti ne-ar face viaţa mult mai uşoară şi sănătoasă.

Poziţia defectuoasă la birou – stăm cocoşaţi şi aplecaţi ore în şir pe scaunul de la birou. Astfel, ne pricopsim peste ani cu dureri de spate, cap, braţe şi ochi. Mai mult decât atât, ajungem acasă şi continuăm activitatea în acelaşi mod greşit.

Stăm picior peste picior şi este comod pentru moment, dar foarte rău pentru spate și pentru circulaţia sângelui în timp. Se recomandă poziţia gleznă pe genunchi, cu schimbarea piciorului cât mai des.

Laptopul ne strică ochii după o folosire îndelungată, deoarece tastatura este foarte aproape de monitor şi ne determină să privim cruciş. Se recomandă tastatură separat sau utilizarea unui computer desktop.

Sărim peste masa de prânz, gândindu-ne că nu avem timp să terminăm ce avem de lucru şi că reducem consumul caloric, dar nu facem decât să ne stricăm sănătatea. Ajungem acasă seara şi recuperăm, ceea ce determină încetinirea metabolismului, apariţia kilogramelor în plus şi a stresului, pentru ca nu ne putem odihni confortabil peste noapte.

Roxana Mera