2.8 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 22:10
No menu items!

Obama: Rusia nu respectă acordul de la Geneva privind Ucraina

spot_img

Obama ar putea avea trei mandate la Casa Albă

Președintele american Barack Obama a acuzat joi Rusia că nu respectă acordul internațional de la Geneva destinat detensionării situației din Ucraina și a amenințat cu noi sancțiuni la adresa Moscovei, informează AFP.

„Până în prezent, noi nu am spus Rusiei că nu a respectat nici spiritul, nici litera acordului de la Geneva”, a declarat Barack Obama, în timpul unei conferințe de presă la Tokyo. „Continuăm să vedem oameni înarmați care preiau clădiri, agresează pe cei care nu sunt acord cu ei, destabilizează regiunea și nu am văzut ca Rusia să intervină pentru a-i descuraja”, a adăugat președintele american.

El a avertizat că dacă Rusia va continua în acest fel, „vor exista consecințe și noi sancțiuni” americane la adresa Moscovei, precizând că măsurile represive deja în vigoare au „un impact asupra economiei ruse”.

„Altfel, noi am văzut că guvernul ucrainean ia decizii concrete, introduce o lege a amnistiei și adoptă un spectru larg de reforme în acord cu constituția, care se încadrează în logica discuțiilor de la Geneva”, a completat Barack Obama, care a amintit încă o dată că nu va exista o „soluție militară în cazul Ucrainei”.

Acordul de la Geneva, semnat în urmă cu o săptămână, vizează în primul rând dezarmarea grupărilor ilegale și evacuarea clădirilor ocupate, atât de către prooccidentali la Kiev, cât și de forțele proruse în estul țării. Rusia a avertizat miercuri că eventuale agresiuni la adresa cetățenilor ruși din Ucraina ar reprezenta o agresiune la adresa Moscovei și ar interveni așa cum a făcut-o în 2008 în Georgia.

C.A.