-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:47
No menu items!

Obama, Merkel şi Cameron au discutat despre noi SANCŢIUNI contra Rusiei

spot_img

Preşedintele american a discutat la telefon, vineri seara, cu premierul britanic şi cancelarul german

Barack Obama, Angela Merkel and David Cameron

Preşedintele american Barack Obama a discutat la telefon, vineri seara, cu premierul britanic David Cameron şi cancelarul german Angela Merkel despre posibilitatea de a impune noi sancţiuni Rusiei, după prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei, anunţă Casa Albă, citată de postul NBC News.

Potrivit Casei Albe, Obama şi Cameron au vorbit, în special, despre impunerea unor noi sancţiuni contra Moscovei, dacă aceasta „nu va lua măsuri pentru detensionarea situaţiei în estul Ucrainei”, unde în regiunea aflată sub controlul separatiştilor s-a prăbuşit avionul Boeing 777, scrie NBC News.

În cursul unei alte discuţii, Merkel şi Obama au „subliniat că Moscova, fără îndoială, poartă întreaga răspundere pentru negarea faptului că separatiştii din estul Ucrainei continuă să primească arme grele din partea Rusiei”, informează comunicatul.

„Preşedintele şi cancelarul german au analizat acţiunile întreprinse de Statele Unite şi Germania la data de 16 iulie împotriva unor indivizi şi entităţi din Rusia, care continuă să joace un rol activ în destabilizarea Ucrainei”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat de presă.

Discuţiile dintre Obama, Merkel şi Cameron au loc în contextul prăbuşirii avionului Boeing 777, joi seara, într-o zonă din Ucraina aflată sub controlul insurgenţilor proruşi, accidentul soldându-se cu 298 de morţi.

Oficiali americani au apreciat că avionul malaezian a fost probabil doborât cu o rachetă Buk SA-11 lansată de separatişti.

Reuniţi miercuri la Bruxelles, liderii europeni au decis îngheţarea programelor desfăşurate în Rusia de Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit unor surse diplomatice.

R.D.