1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:13
No menu items!

Obama îndeamnă Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană

spot_img

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, îndeamnă poporul britanic să nu voteze părăsirea Uniunii Europene. Acesta şi-a exprimat opiniile printr-un articol publicat în The Telegraph, odată cu sosirea sa la Londra de joi seara.

Pe 23 iunie, britanicii vor vota în cadrul unui referendum dacă vor rămâne sau nu în UE. Ultimul referendum de acest fel a avut loc în 1975, când britanicii au votat aproape doi la unul să rămână.

În articol, Obama a scris că SUA ar prefera ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, lucru pe care l-a spus de foarte multe ori şi în Washington. Unii dintre susţinătorii părăsirii Uniunii au criticat intervenţia lui Obama. Primarul Londrei, Boris Johnson, unul dintre liderii campaniei pentru ieşirea din UE, l-a acuzat pe preşedintele SUA de ipocrizie, argumentând că SUA nu împarte suveranitatea cu vecinii săi aşa cum o face Marea Britanie cu Uniunea Europeană.

Obama a răspuns acestor critici prin intermediul articolului: ,,În zilele noastre, cu toate că toţi preţuim suveranitatea, naţiunile care îşi exercită influenţa în cel mai eficient mod în faţa provocărilor sunt cele care o fac prin intermediul acţiunilor colective.”             

Preşedintele a lăudat crearea “instituţiilor şi iniţiativelor internaţionale” care promovează pacea şi democraţia, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO.

Ne confruntăm cu o serie de probleme: terorismul şi violenţa, migraţia şi problemele de natură economică. Aceste provocări pot fi învinse dacă Statele Unite şi Regatul Unit se pot baza unul pe celălalt, pe relaţia noastră specială şi pe parteneriatele care duc la progres.

În cazul acordului de la Paris, care avea nevoie de un impuls, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au sărit în ajutor.

Când vine vorba de crearea de locuri de muncă, de comerţ şi de creştere economică, în conformitate cu valorile noastre, Marea Britanie a beneficiat de statutul de membru al UE. Face parte dintr-o piaţă unică, ce oferă oportunităţi pentru poporul britanic.  Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii cu UE va avansa valorile şi interesele noastre şi va seta standardul pentru comerţ în economia secolului 21.

Acest tip de cooperare, de la schimbul de informaţii şi combatere a terorismului, la crearea de acorduri pentru creşterea economică mutuală, va fi mult mai eficientă în cazul în care se extinde în toată Europa. Acum este timpul ca prietenii şi aliaţii să rămână împreună.

Împreună, SUA, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au transformat secole de războaie în decenii de pace şi au lucrat ca unul pentru a face această lume un loc mai sigur. Ce moştenire remarcabilă avem şi ce moştenire remarcabilă vom lăsa odată ce, împreună, vom face faţă provocărilor acestui secol tânăr. – Barack Obama

Octavian Cătuşanu