1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:55
No menu items!

Obama anulează o întâlnire cu președintele filipinez, după ce este numit de acesta ”fiu de curvă”

spot_img

Președintele american Barack Obama și-a anulat marți prima întâlnire cu omologul său filipinez Raul Duterte, după ce acesta s-a referit la el în termeni vulgari, a anunțat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Cei doi se află în Laos pentru summit-ul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

În discuțiile cu presa, Rodrigo Duterte s-a referit la Obama în mod jignitor, cu apelativul ”fiu de curvă” și amenințase că îl va înjura, la întâlnire, dacă i se va pune la îndoială politica de execuții extra-judiciare prin care încearcă să lupte cu traficul de droguri din Filipine.

”Sunt preşedintele unui stat suveran şi nu mai suntem demult o colonie. Nu am niciun stăpân altul decât poporul filipinez. Să fie respectuos. Să nu arunce cu întrebări şi declaraţii. Fiu de căţea, o să te înjur acolo de faţă cu toată lumea!”, a avertizat Rodrigo Duterte, cu referire la cazul în care liderul american îl va chestiona cu privire la războiul împotriva drogurilor.

Ulterior, Duterte și-a exprimat regretul pentru scandalul declanșat. ”Președintele Duterte a explicat că unele comentarii din presă conform cărora președintele Obama urma să îi facă morală privind execuțiile extrajudiciare l-au condus la această afirmație virulentă”, se arată într-un comunicat al guvernului filipinez.

De la preluarea mandatului în Filipine, in luna iunie, peste 2400 de persoane au fost ucise în campania de eliminare a traficului de droguri, iar Duterte a promis că este doar începutul.

T.S.