6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:28
No menu items!

Obama amenință Siria cu o acțiune militară în afara cadrului ONU dacă nu respectă acordurile recente

spot_img

Obama amenință Siria cu o acțiune militară în afara cadrului ONU dacă nu respectă acordurile recente

Președintele american Barack Obama a avertizat că vor exista ”consecințe” dacă regimul Bashar al-Assad refuză să se supună acordului care prevede distrugerea arsenalului chimic al Siriei, potrivit BBC.

Un document-cadru agreat sâmbătă de SUA și Federația Rusă stipulează că Siria trebuie să pună la dispoziție detalii complete despre arsenalul său în termen de o săptămână. Acest arsenal trebuie distrus până la mijlocul anului viitor.

China, Franța, Marea Britanie, ONU și NATO și-au exprimat satisfacția după încheierea acestui acord.

Dacă Siria refuză să se supună, acordul presupune impunerea unei rezoluții ONU care prevadă o intervenție armată.

Oficialii de la Washington afirmă însă că își rezervă dreptul de a acționa fără o decizie a Cosniliului de Securitate al ONU.

Într-o declarație publică, Obama a afirmat că acordul este un ”pas important”, dar a cerut Siriei să-și respecte obligațiile.

”Dacă diplomația eșuează, SUA rămâne pregătită să acționeze”, a spus Obama.

De asemenea, Pentagonul a afirmat că armata SUA este încă pe poziția de a lansa atacuri militare.

SUA acuză regimul sirian că a ucis sute de civili prin folosirea de arme chimice, pe 21 august, în estul capitalei Damasc. Președintele Bashar al-Assad a negat această acuzație și a pus atacul pe seama opoziției armate.

Eforturile diplomatice recente au obligat Siria să adere la Convenția Armelor Chimice, urmând a intra sub prevederile Tratatului de la 14 octombrie.

Vlad Bârleanu

foto: washingtonpost.com