Preşedintele american Barack Obama a dezvăluit marţi o strategie naţională pentru combaterea încălzirii climatice, promiţând să abordeze emisiile de gaze cu efect de seră produse de centralele pe cărbune.
Liderul de la Washington a estimat că americanii plătesc deja preţul schimbărilor climatice şi a precizat că trebuie neapărat acţionat împotriva acestei ameninţări, potrivit AFP.
Barack Obama a solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) să elaboreze normele care să reglementeze emisiile de gaze cu efect de seră de la termocentralele pe bază de combustibili fosili.
Obama a precizat că nu are niciun fel de îngăduinţă pentru cei care neagă realitatea schimbării climatice, printre care mulţi din Congres care pun la îndoială constatarea ştiinţifică conform căreia emisiile de dioxid de carbon (CO2) provenite din activităţile umane contribuie la o încălzire periculoasă a planetei.
Totodată, președintele a subliniat că proiectul conductei Keystone XL dintre Canada şi SUA nu va fi aprobat decât în condițiile în care acesta nu va genera o creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră. „Interesul nostru naţional va fi apărat doar dacă acest proiect nu va duce la o creştere semnificativă a poluării cu dioxid de caron”, a mai adăugat Obama.
C.I.