Astăzi, de Ziua Internațională a democrației, într-un context care avea cu siguranță nevoie măcar de un discurs de încurajare venit din partea conducătorilor țării, ne lovim de tăcere. Sărbătoarea aceasta nici nu a fost amintită. Asta poate pentru că în România, bolnavă e democrația? Sau… boala e… democrația? Începând cu anul 2008, sub egida ONU, la 15 septembrie, comunitatea internațională celebrează democrația. Iniţiativa acestei sărbători a aparţinut unui grup de 8 state, între care și România.
Democrația este forma de guvernare în care supremația aparține poporului.
Democraţia se bazează pe libera exprimare a voinţei naţiunilor de a-şi hotărî singure sistemul politic, economic sau cultural şi pe deplina participare a oamenilor în toate aspectele care privesc viaţa lor, pe respectarea drepturilor și îndatoririlor acestora.
Despre democrație scris-au mulți și multe de-a lungul istoriei, iar astăzi, cu ocazia aniversării a 13 ani de la Ziua internațională a democrației, o zi în care nici Președintele Klaus Iohannis, nici premierul Cîțu nu au ieșit încă să vorbească națiunii despre democrația din zilele noastre, nu strică o scurtă retrospectivă asupra a ceea ce a însemnat democrația.
Democrația și-a lăsat amprenta în structura socială a lumii începând din Antichitate, ajungând la vremurile lui Lincoln și Churchill și până în zilele noastre.
Acest subiect vast care se traduce prin supremația poporului, este, din păcate, dincolo de măreția și frumusețea ideologiei în sine, o formă de guvernarere deseori viciată și care, înțeleasă greșit, a provocat daune marilor națiuni ale lumii.
În Europa, grădina țării noastre, democraţia, în adevăratul sens al cuvântului, a început prin revoluţia engleză (1640-1688).
Dar, să ne oprim la România, țara unde democrația domnește ca la ea acasă și nu prea, țara în care cetățenii au gustat din dulceața democratică, la 1923, odată cu adoptarea primei Constituții democratice, apoi la 1966, pe timpul domniei lui Carol I, când Adunarea Legislativa a adoptat o constitutie liberala, dupa modelul celei belgiene.
În 1948, instaurarea regimului comunist în mod oficial, s-a facut prin adoptarea unei constituții prin care România devenea republică și care a deschis calea către un regim totalitar.
Din 1948, dulceața democratică a fost ținută în cămară vreme de 41 de ani, iar odată cu evenimentul post-decembrist, din 1989, Revoluția româna, care a dus la prăbușirea regimului dictatorial Ceușescu, românii au putut să se bucure din nou, de gustul acesteia.
Romania a revenit la democratie in 1989, fapt consfintit prin constitutia din 1991.
Revoluţia română din decembrie 1989 a fost parte din revoluţiile europene al acelui an care au dus la dispariția regimului comunist și a marcat o mare schimbare, prin organizarea alegerilor din 20 mai 1990 și crearea primei Constituții democratice.
Însă, 32 de ani mai târziu, lucrurile par foarte neclare și șubrede, în contextul existenței unui Parlament cu legimitate îndoielnică, a unui Guvern care pare să se preocupe de orice, mai puțin de bunăstarea poporului, a unor lupte politice nesfârșite, a căror victimă colaterală este cetățeanul de rând.
Democraţia şi statul de drept sunt, din păcate, într-o stare permanentă de asediu, în România anului 2021, din cauza neclarității raporturilor dintre suveranitatea poporului şi instituţiile statului, care au născut, de fapt, această nălucă atât de intangibilă dar reală, STATUL PARALEL.
În ultimii doi ani, criza fără precedent provocată de COVID-19 a dus la provocări sociale, politice și juridice majore la nivel global, adâncind pericolul nerespectării principiilor democrației și a drepturilor omului.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut guvernelor să fie transparente şi receptive și să se asigure că măsurile de urgență sunt legale, necesare și nediscriminatorii.
„Cel mai bun răspuns este unul proporțional cu amenințările imediate, protejând în același timp drepturile omului și statul de drept”, a declarat acesta.
Întrucât statele din întreaga lume au adoptat măsuri de urgență pentru abordarea crizei, este esențial ca acestea să respecte statul de drept, să protejeze și să respecte standardele internaționale și principiile de bază ale legalității, precum justiția, căile de atac și procesele echitabile.