-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:32
No menu items!

O vulpe locuiește în grădina de la Casa Albă

spot_img

vulpe casa alba

O vulpe, împreună cu alte animale săbatice, au decis să locuiască în faimoasa grădină amenajată de prima doamnă a Statelor Unite la Casa Albă.

În următoarele zile după blocajul bugetar din SUA, sute de kilograme de legume și fructe organice din grădina de la Casa Albă au fost neglijate. Grădinarilor le-a fost interzis să culeagă recolta, drept urmare iarba a crescut peste tot, iar legumele zac pe pământ, a declarat o sursă de la Casa Albă pentru blogul Obama Foodorama, citat de huffingtonpost.com.

Printre animalele sălbatice care profită de această situație de la Casa Albă se regăsește o vulpe, fiind un mediu potrivit pentru a supraviețui.

Potrivit blogului citat, îngrijitorii “au renunțat la eforturile de a prinde vulpea”, animalul fiind văzut frecvent dimineața și seara.

Nu este pentru prima dată când o vulpe invadează una dintre cele trei ramuri ale guvernului federal american. În anul 2002 o vulpe a intrat în Curtea Supremă din Statele Unite. De asemenea, în anul 2009, mai mulți ratoni au atras atenția asupra lor după ce au locuit în grădina de la Casa Albă.

Nu se știe ce se va întâmpla cu animalele din grădina de la Casa Albă, dar jurnaliștii speră ca organizațiile pentru protecția animalelor să intervină.

D.M.