8.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 16:15
No menu items!

O treime dintre întreprinzători vor face REDUCERI de personal, din cauza facturilor uriașe la utilități

spot_img

Patronii firmelor mici și mijlocii spun că vor reduce numărul angajaților, din cauza costurilor ridicate pe care trebuie să le achite la facturile de energie și gaze, conform unui sondaj realizat de de Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). 

Peste 34% dintre întreprinzători spun că reduc numărul de angajaţi, ca urmare a creşterii facturilor la electricitate şi gaze, iar 8% îşi închid firma, arată sondajul realizat de CNIPMMR şi publicat luni, 14 februarie.

Astfel, jumătate dintre antreprenori au arătat că factura la electricitate a crescut cu 50%, o treime dintre ei spun că s-a dublat şi 15% au arătat că factura lor cu mai mult decât dublu. Doar 0,41% au răspuns că factura nu a crescut sau a rămas la fel.

În privința facturilor la gaze, 37% dintre antreprenori chestionaţi au spus că valoarea facturii a fost cu 50% mai mare, 29% au spus că factura s-a dublat şi aproape 20% au arătat că factura a crescut cu mai mult decât dublu. 5,4% au precizat că factura la gaze nu a crescut sau a rămas la fel.

Președintele Consiliului, Florin Jianu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că antreprenorii au fost chestionați și asupra măsurilor pe care le vor lua pentru a reduce pierderile. Astfel, 76% au spus că vor reduce sau vor amâna investiţiile, jumătate au răspuns că vor diminua activitatea firmei, 38% că vor amâna achiziţia unor programe de digitalizare, iar o treime au spus că vor reduce numărul de angajaţi. De asemenea, 8% spun că vor închide firma.

„Deci practic una din 10 firme se va închide în perioada următoare”, a mai afirmat preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.

Emanuel Stan