O tânără din Timișoara s-ar fi sinucis după ce angajatorul ar fi insistat să se prezinte fizic la birou din cauza lipsei de performanță de la locul de muncă. Cel puțin, asta susține unul dintre colegii săi.
Femeia a fost găsită spânzurată în propria locuință, menționează presa locală. Potrivit aktual24, tragedia a avut loc la sfârșitul lunii august, însă acum ies la iveală detalii cu privire la gestul extrem al femeii din Timișoara.
„Și ea, ca și mulți alții, a fost rechemată să lucreze obligatoriu de la birou începând din luna iunie, pe motiv că avea performantă slaba. Era supusă unei presiuni constante pe care managerii o aplicau asupra ei, desi tot ei fuseseră cei care luaseră decizia de a o pune pe bench (modul corporatist de a spune că nu mai ești alocat pe niciun proiect și, în consecință, nu prea mai ai de lucru). Practic, i s-au dat 24 de ore (ultimele ei 24 de ore) pentru a schimba ceva care nu ținea de ea”, este scrisoarea unuia dintre colegii de birou ai timișorencei, potrivit sursei citate.
Femeia lucra remote (n.red. de acasă) de aproape patru ani și ar fi suferit de depresie. În opinia psihologilor citați de observatornews.ro, pentru ca angajații să nu simtă presiune atunci când revin fizic la birou, angajatorii ar trebui să țină cont că este necesară o readaptare la mediul de lucru.
D.Constantin