1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:46
No menu items!

O tânără din SUA care şi-a ucis iubitul cu 27 de lovituri de cuţit cere pedeapsa cu moartea

spot_img

Americanca care şi-a ucis iubitul cu 27 de lovituri de cuţit cere pedeapsa cu moartea

Americanca găsită vinovată de crimă, în Arizona (vest), prin aplicarea a 27 de lovituri de cuţit prietenului ei, a declarat că preferă moartea închisorii pe viaţă, potrivit Mediafax.

Jodi Arias, în vârstă de 32 de ani, a fost găsită vinovată miercuri de asasinarea în 2008 a lui Travis Alexander, fostul ei prieten, pe atunci în vârstă de 30 de ani, în urma unui atac extrem de violent, în care victima a fost lovită cu cuţitul de 27 de ori, a fost împuşcată în cap şi i s-a tăiat gâtul.

Imediat după verdict, Jodi Arias a declarat, într-un interviu televizat, că preferă să fie executată în loc să fie condamnată la închisoare pe viaţă.

„Am spus, acum câţiva ani, că aş prefera să fiu condamnată la moarte în loc să fiu condamnată la (închisoare) pe viaţă, iar acest lucru este adevărat şi acum”, a declarat ea pentru Fox TV.

„Consider moartea drept ultimul act de libertate şi aş prefera să fiu liberă din nou cât mai repede posibil”, a adăugat ea.

Femeia, al cărei proces intră în ultima fază, în care tribunalul stabileşte pedeapsa, a declarat că a fost surprinsă de verdict.

„A fost neaşteptat pentru mine, pentru că nu am premeditat (crima). Înţeleg că poate să pară aşa, dar nu mă aşteptam la (reţinerea de către juriu) a premeditării”, a spus ea.

Juriul poate alege între o condamnare la moarte şi o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea unei eliberări anticipate înainte de cel puţin 25 de ani.

Transmis în direct la televiziune, procesul lui Jodi Arias, unul de senzaţie, foarte urmărit timp de mai multe luni în America, implicând sex, minciuni şi violenţă, a devenit un adevărat fenomen pe Internet.

Juriul a ascultat, în timpul audierilor, numeroase detalii despre viaţa sexuală a cuplului format de Jodi şi Travis. Ea a spus că s-a dus la domiciliul prietenului său pe 4 iunie 2008 pentru a face sex, dar că vizita s-a transformat într-o dispută ce a condus la tragedie.

T.E.