6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:52
No menu items!

O săptămână ieftină la munte

spot_img

Românii pot petrece un sejur la munte, la preţuri cuprinse între 158 şi 358 lei, în perioada 22 octombrie-14 decembrie 2012, prin programul „O săptămână la munte”. Pentru a beneficia de aceste tarife speciale, durata sejurului trebuie să fie de 5 nopţi, începând duminica şi terminând vinerea, în perioada octombrie-decembrie 2012 (cu acceptul prestatorilor se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul stabilit).  Într-un comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc şi al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, se arată că tarifele practicate prin acest program sunt cu 60-70% mai mici decât cele din perioada verii. Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor. Până în prezent, prin acest program au fost puse la dispoziţie aproape 500 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că în cele nouă serii circa 4.500 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte în condiţii de tarife avantajoase. D.F.M