1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:38
No menu items!

O puternică furtună solară loveşte azi Pământul. Ar putea afecta reţelele electrice şi funcţionarea sateliţilor

spot_img

Cea mai puternică furtună solară din ultimii cinci ani loveşte astăzi Pământul. Fenomenul va dezlănţui un val de particule cu sarcină electrică spre planeta noastră, cu o viteză de peste 6 milioane de kilometri pe oră.

Acest lucru ar putea afecta reţelele electrice şi funcţionarea sateliţilor.

Furtunile solare sunt declanşate de diferenţele de temperatură dintre petele solare şi restul regiunilor de pe astru. Petele solare ajung la temperaturi de circa 3500 de grade Celsius, cu 2000 de grade mai puţin decât restul Soarelui.

În 1972, o furtună asemănătoare a întrerupt comunicaţiile telefonice din statul american Illinois.

„În urmă cu 4 zile, am observat pe Soare o zonă care a emis mai multă lumină decât o face restul Soarelui, şi anume o erupţie în raze X. Pe Soare, într-o anumită regiune, s-a acumulat o cantitate mare de energie care atunci când a fost eliberată de câmpul magnetic a plecat în spaţiul cosmic şi întâmplarea a fost ca în această zonă să fie îndreptată înspre pământ. În principiu, oamenii nu vor simţi nimic, dar ştim că se întâmplă lucruri pe Soare, pentru că observăm mereu”, a explicat astronomul Adrian Sonka pentru la Antena 3.