4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:55
No menu items!

O psiholoagă și conducerea DGASPC sector 4 București, demise. Ar fi ascuns abuzurile asupra unor copii instituționalizați

spot_img

Un psiholog de la Direcția de Asistență Socială sector 4 București a fost demisă, luni, din funcție, în urma unui control demarat de conducerea instituției. Femeia este acuzată că în loc să consilieze copiii instituționalizați, îi constrângea să povestească abuzurile la care erau supuși și ascundea toate informațiile primite. Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a dispus și demiterea conducerii DGASPC.

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4 a fost demisă, urmare a deficienţelor constatate de comisia de control la una dintre locaţiile unde erau găzduiţi şase minori aflaţi în grija acestei direcţii. 

În cadrul acestor verificări realizate în sectorul 4 de o echipă mixtă de control, au fost constatate deficienţe în raport cu standardul necesar, precum cele în privinţa aspectului deteriorat al pereţilor interiori, mobilierului, echipamentelor sanitare, cât şi referitor la condiţiile de depozitare a alimentelor. Locaţia a fost deja închisă, iar minorii au fost relocaţi în alte „spaţii conforme”, pentru ca toate deficienţele constatate să fie remediate în regim de urgenţă.

Conform unui raport intern al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 4, citat de psnews,ro, o angajată, de profesie psiholog, a fost prinsă că ascundea posibile rele tratamente la care erau supuși unii minori instituționalizați. După ce i-ar fi înregistrat pe minori povestind abuzurile, în loc să le raporteze poliției și superiorilor, femeia a ascuns înregistrările.

Un exemplu citat din raportul susmenționat este cel al unui băiat de 15 ani, care ar fi fost agresat fizic de două îngrijitoare, angajate în centrul în care copilul era găzduit.  În ciuda situației ce ar fi trebuit semnalată în regim de urgență poliției, M.B. nu doar că a ascuns informația, dar a și a refuzat, în mod deliberat, orice colaborare în vederea cercetării situației respective.

Pentru unele înregistrări, psiholoaga ar fi folosit telefonul personal, fără consimțământul legal al tutorilor copiilor. 

Ca urmare a acestor abateri grave și repetate, femeia a fost concediată la finalul lunii iunie de la DGASPC Sector 4. Mai mult, în cazul băiatului agresat, cele două îngrijitoare s-au ales cu plângere penală și până la finalizarea cercetărilor poliției, ele au fost mutate în alte locuri, în care nu mai interacționează cu copii instituționalizați. 

E. Stan