1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:17
No menu items!

O procedură judiciară a fost deschisă în cazul românului ucis de un poliţist în apropiere de Paris

spot_img

Agentul a fost plasat în arest preventiv timp de o zi după decesul bărbatului, un român în vârstă de 42 de ani, tatăl a doi copii

pistol

O procedură judiciară pentru comiterea unor „violenţe intenţionate cu o armă antrenând moartea fără intenţie” a fost deschisă împotriva poliţistului care a ucis pe 29 iulie un român într-o intervenţie la Montgeron, în Essonne, a anunţat miercuri o sursă judiciară citată de site-ul postului BFMTV, informează Mediafax.

Agentul, în vârstă de 34 de ani, a fost plasat în arest preventiv timp de o zi după decesul bărbatului, un român în vârstă de 42 de ani, tatăl a doi copii, atins cu un foc de armă la nivelul abdomenului.

Pe baza primelor rezultate ale anchetei, Parchetul din Évry, care a procedat la mai multe audieri, inclusiv ale unor martori şi membri ai familiei, a anunţat că există „elemente care stabilesc (că poliţistul s-a aflat într-o) aparentă situaţie de legitimă apărare”.

Imediat după incident, parchetul a sesizat Inspecţia generală a Poliţiei Naţionale franceze (IGPN, „poliţia poliţiei”), care urmează ca de acum să continue investigaţiile sub autoritatea unui judecător de instrucţie.

Drama a avut loc lângă Le Moulin de Senlis, o clădire ocupată ilegal, în parte, de către imigranţi originari din ţări din Europa de Est.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, doi poliţişti municipali au intervenit iniţial, încercând să calmeze trei români care consumaseră alcool şi făceau gălăgie. Ei eu apelat ulterior la serviciile Poliţiei Naţionale franceze.

După venirea unei patrule de patru poliţişti, doi dintre români au fost imobilizaţi, inclusiv fratele victimei.

Însă al treilea, aparent înarmat cu o sticlă de whisky pe care a spart-o după ce a consumat alcoolul, s-a apropiat de unul dintre poliţişti care, retrăgându-se, s-a împiedicat de bordura drumului şi a căzut.

Alt poliţist a folosit o armă neletală de tip flash-ball, în timp ce poliţistul care a căzut, „simţindu-şi ameninţată integritatea (…), a tras asupra bărbatului, al cărui deces a fost constatat în ora care a urmat”, potrivit Parchetului din Évry.

Martorii audiaţii au oferit o versiune concordantă cu cea a poliţistului, în timp ce autopsia victimei a confirmat primele declaraţii culese cu privire la poziţiile celor doi bărbaţi, a precizat Parchetul.

Pe de altă parte, cotidianul Libération titra la vremea respectivă „De ce nu a folosit un Taser sau nu a tras în picioare?”, comentând că, pentru moment, „singurele elemente furnizate de parchet permit să se înţeleagă doar în parte circumstanţele care au împins un agent din cadrul Poliţiei Naţionale franceze să facă uz de armă în plină stradă şi să omoare un om”.

C.A.