6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:44
No menu items!

O nouă reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe tema crizei ucrainene soldată cu eşec

spot_img

Consiliul-de-Securitate-ONU

Membrii occidentali ai Consiliului de Securitate au încercat luni, în contextul apropierii referendumului din Crimeea, să mărească presiunea asupra Rusiei, însă Moscova rămâne inflexibilă, au anunţat diplomaţi de la sediul ONU, potrivit AFP.

Cei 15 membri ai Consiliului s-au reunit din nou, luni după-amiază, la New York, în cadrul celei de-a cincea lor reuniune cu ușile închise, din ultimele zece zile pe tema crizei din Ucraina.

„Situaţia se agravează în fiecare zi (…). Există un sentiment de urgenţă”, a declarat pentru presă ambasadorul francez, Gérard Araud, la finalul reuniunii.

Referendumul de duminică a fost convocat de parlamentul prorus din Crimeea pentru a decide alipirea peninsulei la Rusia. Kievul și Occidentul denunţă acest referendum pe care îl consideră ilegal.

 „Va fi foarte periculos dacă Peninsula Crimeea va fi anexată de Rusia”, a avertizat Araud, adăugând că „Reuniunea a fost un apel adresat Rusiei să nu meargă în această direcție și să demareze negocieri”.

 „Vrem să evităm cel mai periculos scenariu”, a continuat el. Dar, în pofida presiunii occidentale, „ruşii nu arată niciun semn că sunt pregătiţi să ne asculte”, a precizat Araud.

În cadrul reuniunii, a anunţat el, ambasadorul rus, Vitali Ciurkin, a reiterat că Moscova „îşi va asuma responsabilitatea istorică” faţă de Crimeea.

Cea de a cincea reuniune a Consiliul de Securitate ONU pe tema crizei ucrainene a fost solicitată de ambasadorul Ucrainei, Iuri Sergheev.

Potrivit ambasadorul britanic, Mark Lyall Grant, Sergheiev a repetat că referendumul este ilegal, iar „majoritatea membrilor Consiliului” au fost de acord.

 „Nu poate să aibă loc un referendum echitabil și liber când Crimeea este ocupată de trupele ruse”, a subliniat Mark Lyall Grant. Apreciind că situația din peninsulă „s-a degradat periculos”, el și—a exprimat dorința „detensionării situației și acceptarea observatorilor internaționali”.

În legătură cu poziția Rusiei, el a recunoscut că „nu a devenit mai flexibilă”, adăugând că „există o presiune sporită și o izolare crescândă a Rusiei”.

Cu toate acestea, Consiliul de Securitate nu a reușit să adopte o poziție comună asupra crizei ucrainene. Moscova, membru permanent al Consiliului, dispune de drept de veto şi poate bloca toate luările de poziţie ale Consiliului de Securitate.

C.A.