1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:54
No menu items!

O nouă modalitate de verificare a certificatelor verzi COVID, lansată de STS

spot_img

Versiunea web a aplicaţiei Check DCC, care permite verificarea şi validarea certificatelor verzi, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a fost lansată vineri. Verificarea certificatelor se poate face cu un scanner profesional pentru QR sau prin camera web a laptopului sau calculatorului.

“Web Check DCC poate fi accesată la adresa https://certificat-covid.gov.ro/check-dcc. Versiunea web a aplicaţiei este disponibilă, la fel ca cea pentru telefoanele mobile, în limbile română şi engleză. Verificarea certificatelor poate fi realizată cu ajutorul unui scanner profesional pentru QR sau direct prin intermediul camerei web a laptopului sau calculatorului”, a transmis STS.

Prin scanarea codului QR de pe certificat, aplicaţia Check DCC verifică autenticitatea, valabilitatea şi integritatea certificatelor care atestă că o persoană este vaccinată, recuperată după COVID-19 sau deţine un test negativ.

Potrivit STS, aplicaţia Check DCC, mobile sau web, nu înregistrează şi nu reţine datele certificatelor digitale UE COVID verificate.

„Totodată, facem precizarea că pe teritoriul României, aplicaţia Check DCC pentru verificarea certificatelor digitale UE privind COVID-19 este singurul instrument oficial aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 68 din 29 iunie 2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare”, a menţionat sursa citată.

                                                                                                                   Adina Silav