4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:04
No menu items!

O nouă Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Floreasca, inaugurată astăzi

spot_img

Astăzi a fost inaugurată o noua Unitate de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Floreasca, în prezența ministrului Sănătăţii, dr. Raed Arafat și a primului ministru, Victor Ponta.

Raed Arafat a declarat că aceasta realizare reprezintă „încă un pas de normalitate” pentru Bucureşti. Acesta a mai precizat ca „pentru bolnavi, această UPU înseamnă siguranţă mai mare, înseamnă respect şi demnitate pentru ei, pentru că vor intra într-un spaţiu care nu este cu nimic diferit faţă de spaţiile din orice ţară care are sistem cu tradiţie în acest domeniu”.

Potrivit ministrului Sănătăţii, aceasta este cea de-a doua unitate de primiri urgenţe deschisă într-un interval de un an, după UPU a Spitalului Universitar.

„Vom continua şi pe plan naţional, dar mai este nevoie şi în Bucureşti. Anul viitor sper să prevedem de acum banii pentru a porni cel puţin reforma la încă un UPU şi reabilitare la încă o unitate de primiri urgenţe din Bucureşti. Vom vedea care va fi aceasta, dar cel puţin unul să rezolvăm anul viitor, pe lângă alte proiecte care sunt în mers acum: reabilitarea terapie intensivă de la Spitalul Universitar, care urmează să se termine curând şi multe alte proiecte mici de rabilitări în spitale care sunt pe alte domenii decât domeniul de urgenţă”, a spus Raed Arafat.

La inaugurarea UPU Floreasca au participat mai multe oficialități: fostul ministru Cseke Attila, şeful SMURD Bucureşti şi al UPU Floreasca Bogdan Opriţa, primarul sectorului 1 Andrei Chiliman dar şi premierul Victor Ponta, care a ţinut să facă un apel către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii de a continua eforturile de modernizare a Unităţilor de Primiri Urgenţe.

„Orice investiţie în sănătate este o investiţie profitabilă, nu în termeni de euro sau de lei, ci în modul în care românii beneficiază de serviciile de sănătate şi pe cât beneficiază societatea de nişte oameni care previn, nişte oameni cărora li se salvează vieţile. Orice leu şi euro investit în sănătate şi în educaţie este cel mai bun mod de a cheltui bani publici”, a declarat Ponta.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, au fost alocaţi 10,6 milioane de lei pentru construirea, recompartimentarea şi consolidare vechii UPU.

„Noul UPU presupune subsol, parter şi etaj. Cu această capacitate extinsă, UPU va avea un total de 35 de paturi, toate având numărul de metri pătraţi conform reglementărilor naţionale şi internaţionale pentru astfel de cazuri”, a declarat medicul şef al UPU Floreasca, dr. Bogdan Opriţa.

Conform sursei citate, odată cu inaugurarea noului UPU, se vor putea primi şi trata inclusiv pacienţii contaminaţi biologic sau chimic.

Medicul şef al UPU Floreasca a menţionat că au fost angajate mai multe asistente si trei medici rezidenți, iar în luna ianuarie vor mai fi scoase la concurs încă două posturi de medic rezident de medicină de urgenţă.