-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:34
No menu items!

UPDATE Reacția Ambasadei SUA / O mașină a Ambasadei SUA la București a lovit o femeie pe trecerea de pietoni

spot_img

O mașină a ambasadei SUA la București a lovit, marți, în nordul Capitalei, pe trecerea de pietoni, o femeie de aproximativ 40 de ani care traversa strada.

UPDATE Reacția Ambasadei SUA

„Ambasada SUA poate confirma faptul că un autovehicul condus de un angajat al Ambasadei a fost implicat într-un accident rutier în zona Pipera. La acest moment, informațiile sunt în curs de actualizare, ar fi prematur să comentăm”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presa al Ambasadei SUA la București.

Știrea inițială

Accidentul a avut loc pe Bulevardul Pipera, în orașul Voluntari, din Ilfov.

O femeie de 42 ani, angajată în traversare pe trecerea de pietoni, a fost accidentată grav de un autoturism, aparținând corpului diplomatic de la Ambasada S.U.A.

Victima a fost evaluată în ambulanță și transportată la spital.

Autoturismul era condus de o femeie cu grad diplomatic la Ambasada S.U.A., care nu se afla sub influența alcoolului, conform unor surse din poliție. 

Comunicatul IPJ Ilfov:

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 16:20, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul Pipera din Voluntari, soldat cu rănirea unui pieton.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Voluntari și ai Serviciului Rutier Ilfov, pentru efectuarea cercetărilor.

De asemenea, la locul producerii accidentului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat victima, respectiv o femeie, în vârstă de 42 de ani, la o unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, respectiv o femeie, de 32 de ani, a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

În prezent, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.

Marilena Nedelcu