3.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 2:16
No menu items!

O „mamă” electronică ce supraveghează obiectele conectate la internet, dezvoltată în Franţa

spot_img

Robot_Mother

Un dispozitiv asemănător cu o păpuşă rusească, descris drept „mama tuturor obiectelor conectate la internet”, a fost prezentat, duminică, la salonul de electronică CES din Las Vegas, de firma franceză Sen.se, informează AFP.

„Este un sistem foarte simplu, care permite transformarea oricărui obiect al vieţii cotidienii în obiect conectat la internet”, a explicat Rafi Haladjian, fondatorul firmei Sen.se, în timpul unei prezentări pentru presă a invenţiei inginerilor francezi.

O periuţă de dinţi, o cutie de medicamente sau chiar o uşă pot deveni „inteligente”, semnalând dacă dinţii au fost spălaţi corect, dacă pastilele au fost luate la timp şi dacă oamenii au intrat în casă la o oră neprevăzută.

Denumit „mamă”, dispozitivul care seamănă cu o păpuşă rusească albă, cu înălţimea de 16 centimetri, permite, odată conectat la internet, controlarea unui număr de până la 24 de obiecte prin intermediul unor captatoare minuscule, care au fost botezaţi „cookies”. Acești din urmă, sensibili mai ales la mişcare şi temperatură, „sunt versatili, iar utilizarea lor poate fi schimbată, în funcţie de nevoile momentului” şi funcţionează cu baterii ce au o autonomie de până la un an, a precizat Rafi Haladjian.

Firma Sen.se estimează să înceapă livrarea acestor dispozitive în primăvară.

C.A.