2.8 C
București
marți, 26 noiembrie 2024 - 23:19
No menu items!

O lege cu dedicaţie

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roşca Stănescu

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care modifică Legea învăţământului este, prin definiţie, un act normativ cu dedicaţie. Conform manualului. Este făcută, între altele, în beneficiul direct a două persoane. Întâmplător sau mai degrabă deloc întâmplător, acestea sunt, nici mai mult, nici mai puţin, decât ministrul învăţământului, domnul Remus Pricopie, şi adjunctul acestuia, domnul Mihnea Costoiu. Cei doi, dacă Avocatul Poporului nu se adresează Curţii Constituţionale, vor avea posibilitatea să deţină câte mandate de rector doresc. Şi veţi afla în cele ce urmează cum. Dar şi din multe alte puncte de vedere avem de-a face tot cu o lege cu dedicaţie. Dată în favoarea unor universităţi mici şi PSD-iste, gen Universitatea din Albă Iulia, care vor fi ajutate prin ordonanţa să se descurce mai bine sub aspect financiar, dar şi în ceea ce priveşte universităţile mai mari, care primesc din partea Guvernului Ponta, sub formă de cadou şi eventual mita electorală, posibilitatea de a obţine, pe seama cursanţilor, venituri suplimentare.

Conform Legii Funeriu, care la timpul ei a stârnit un uriaş scandal prin faptul că, în loc să fie dezbătută în Parlament, a fost trecută sub forma asumării de răspundere, un rector putea deţine doar două mandate succesive. După care urma să lase locul altui cadru didactic. Ordonanţa de urgenţă neconstituţionala, dată pe şest de Guvernul Ponta în plină vacanţă parlamentară, eludează, printr-o simplă schimbare a textului legii, prevederea la care făceam referire mai sus. Şmecheria utilizată este o precizare prin care se stabileşte că este considerat un mandat doar cel dus până la capăt. Adică până în ultima zi. Cu alte cuvinte, o persoană poate fi rector la infinit, cu singura condiţie ca să se autosuspende câte o singură zi din fiecare mandat. Încercând să observăm dacă nu cumva în preajma liderilor PSD există persoane aflate în această situaţie, am descoperit, nici mai mult, nici mai puţin, că este chiar cazul primilor doi demnitari ai Ministerului Educaţiei şi Învăţământului. Adică exact cei care au scris ordonanţa de urgenţă pe care premierul Victor Ponta a semnat-o fără să o citească. Domnii miniştri şi-au oferit un frumos cadou.

Şi nu este singurul. Pentru cine nu ştie, cele mai multe universităţi de mici dimensiuni din România sunt fiefuri PSD. Acestea supravieţuiesc greu financiar, întrucât au un număr limitat de studenţi. Ordonanţa le oferă, dintr-un condei, posibilitatea de a obţine câştiguri suplimentare. Cum? Înfiinţând licee şi colegii. În felul acesta, numărul plătitorilor de taxe creşte. Este un cadou oferit de Guvernul Ponta votanţilor săi într-un an electoral.

Dar şi marile universităţi au fost „premiate”. În sensul că, de acum încolo, pot primi şi absolvenţii fără Bacalaureat ai liceelor. Este adevărat că în acest fel este batjocorita munca a sute de mii de tineri conştiincioşi care au reuşit să obţină o diplomă de Bacalaureat, dar asta nu se va vedea la voturile obţinute în campania prezidenţială. În schimb, s-ar putea să vedem circa 500.000 de voturi ale tinerilor care primesc o pomană electorală de la premierul României, având, pentru prima dată în istorie, dreptul de a face o facultate fără să fi obţinut în prealabil diploma de Bacalaureat. Aceşti tineri şi familiile lor au toate motivele să-i fie recunoscători preşedintelui PSD.

Sunt câteva explicaţii, iată, cât se poate de limpezi şi de convingătoare care se afla în spatele actului normativ abuziv, neconstituţional şi scris cu dedicaţie. Îmi pun totuşi speranţa că domnul Victor Ciorbea, care este un Avocat al Poporului care a beneficiat recent, de la Guvernul Ponta, de o serie întreagă de înlesniri şi de un buget sporit, nu se lăsă cumpărat şi nici nu se va gândi excesiv de mult pentru a face cuvenitul demers, blocând aceasta ruşinoasă lege la Curtea Constituţională. Dacă domnul Ciorbea nu va acţiona, atunci nădejdea rămâne în Parlament, care va putea ataca legea la CCR atunci când ea va fi pusă pe ordinea de zi, iar majoritatea va refuza să modifice toate articolele de lege care stârnesc, în prezent, un uriaş scandal politic. Cele făcute în batjocură faţă de şcoală românească şi în avantajul clientelei.