1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:57
No menu items!

O lege care le interzice țăranilor să crească mai mult de 5 porci în gospodărie nu va trece niciodată de Parlament

spot_img

O lege care le interzice fermierilor să crească mai mult de 5 porcine în gospodării și să le reproducă nu va trece niciodată de Parlament. 

Surse politice au precizat că o decizie în acest sens a fost luată inclusiv la vârful Ministerului Agriculturii. 

De altfel, miercuri, și UDMR a transmis că proiectul de lege pe care l-a inițiat pentru reglementarea exploatațiilor de creștere a porcinelor vizează combaterea pestei porcine și „nicidecum nu interzice creșterea porcinelor în gospodării„. Liderii formațiunii au explicat că forma inițială a fost schimbată în Senat dar că proiectul va fi modificat în Camera Deputaților în următoarele săptămâni.

„În aceste zile au apărut informații false, conform cărora UDMR ar interzice creșterea porcinelor în gospodării. Inițiativa legislativă a UDMR vizează strict exploatațiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane, nicidecum nu interzice creșterea porcinelor în gospodării. O astfel de măsură ar împiedica atât fermierii în activitate, cât și funcționarea acestui sector”, a declarat Magyar Lóránd, deputat de Satu Mare, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură.

Potrivit unui comunicat trimis de formațiunea politică, legiuitorul din Satu Mare a precizat faptul că, proiectul de lege inițiat de UDMR a suferit modificări majore în comisiile de specialitate din Senat.

„În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, UDMR a cerut retrimiterea proiectului de lege la comisii, însă această solicitare a fost respinsă. Totuși UDMR nu a votat împotriva proiectului de lege, deoarece în camera decizională dorim să adoptăm această inițiativă, în forma sa inițială”, a declarat Magyar Lóránd, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

Könczei Csaba, deputat UDMR din județul Covasna, a subliniat că în vederea combaterii,  răspândirii și stopării epidemiei pestei porcine inițiativa Uniunii separă în două categorii creșterea porcinelor în gospodării: „Întrucât nu este nevoie de supraveghere din partea medicului veterinar pentru fermierii care dețin porcine destinate consumului familial, i-am inclus pe aceștia în prima categorie, iar astfel, în acest caz se justifică stabilirea numărului de porcine deținute.

În a doua categorie am inclus acei fermieri, care trebuie să se înregistreze la Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor și, sub supravegherea medicului veterinar pot deține, comercializa și pot efectua activitate de reproducție de suine, nefiind obligați să înregistreze o intreprindere sau o societate în acest scop la ORC. Pe lângă deținerea de suine în gospodării, într-o altă categorie am inclus acele întreprinderi și societăți care se ocupă de comercializarea porcinelor, fiind obligați să respecte toate normele sanitar-veterinare în vigoare”.

Deputatul Magyar Lóránd a declarat că, UDMR a elaborat această inițiativă legislativă pentru a ajuta fermierii, iar scopul este de a facilita și nu de a complica exploatarea porcinelor cu noile reguli.

„Gospodarii nu pot fi restricționați nici în creșterea și exploatarea, nici în comercializarea porcinelor. Suntem conștienți de faptul că pesta porcină, în primul rând, împiedică fermierii, pe cei care respectă regulile, însă în răspândirea epidemiei au un rol mult mai important operatorii, care comercializează și transportă animalele fără control, iar tocmai din acest motiv înăsprim regulile în acest sens.

Încurajăm ca exemplele bune aplicate în vest să fie puse în practică și în România pentru combaterea epidemiei. În plus, trebuie să facem diferența între fermele mici și exploatațiile comerciale profesionale de porcine. Acestea din urmă sunt ferme izolate, care funcționează bine din punct de vedere al biosecurității și care nu ar trebuie să fie afectate de bolile apărute în fermele mici. Referitor la reglementarea creșterii porcinelor au apărut deja multe proiecte lipsite de sens care au afectat în mod negativ fermierii în ultima perioadă, UDMR reușind până în prezent să împiedice adoptarea acestora”, a mai spus deputatul.

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură a subliniat că, proiectul de lege va fi modificat în Camera Deputaților în următoarele săptămâni pentru a redobândi forma elaborată de specialiștii UDMR, care a fost depusă inițial la Parlament.

Noua lege a porcului, în formatul deja validat de Senatul României, le interzice țăranilor să crească mai mult de cinci animale în gospodărie. Al șaselea devine ilegal și aduce minimum 5.000 de lei, amendă. Oamenii sunt nemulțumiți și spun că ar trebui lăsați să crească câte animale vor. 

Proiectul de lege merge pentru dezbatere și vot la Camera Deputaților – for decizional în acest caz. 

Raluca Dan