1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:26
No menu items!

O fostă membră a grupului Destiny’s Child a fost arestată

spot_img

Farrah Franklin a fost arestată pentru tulburarea ordinii publice. Incidentul a fost cauzat de consumul excesiv de alcool

destinys-child

Farrah Franklin, fostă membră a grupului Destiny’s Child, a fost arestată pentru tulburarea ordinii publice şi încarcerată într-un centru de detenţie din statul american Carolina de Sud.

În anul 2000, Farrah Franklin a devenit celebră, la scurt timp după ce a devenit cea de-a patra membră a grupului Destiny’s Child, din care făcea parte şi viitorul superstar Beyonce Knowles, informează dailymail.co.uk.

Duminică dimineaţă, cântăreaţa – care a fost concediată din grup după cinci luni, a fost arestată pentru tulburarea ordinii publice în Carolina de Sud, relatează site-ul TMZ.com. O sursă a dezvăluit pentru acest site că incidentul a fost cauzat de consumul excesiv de alcool.

Farrah_Franklin

Farrah Franklin a fost încarcerată la Horry County Detention Center din localitatea Conway în jurul orei locale 05.00. După ce poliţiştii au fotografiat-o şi i-au luat amprentele, artista a fost eliberată pe cauţiune.

În 2011, Farrah Franklin a fost arestată la Los Angeles din acelaşi motiv – tulburarea ordinii publice, iar acel incident a fost cauzat tot de consumul excesiv de alcool.

D.M.