-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:46
No menu items!

O fetiță de patru ani, din Australia, a fost găsită în viață după mai bine de două săptămâni de la dispariție

spot_img

O fetiță în vârstă de patru ani, din Australia de Vest, a fost găsită, miercuri, la peste două săptămâni de la dispariție, încuiată într-o casă din apropierea orașului Carnarvon. 

Fetița, pe nume Cleo Smith se afla cu familia într-un camping, la nord de Perth, capitala statului Australia de Vest, atunci când a dispărut în timpul nopții, din cortul în care se afla, pe data de 16 octombrie.

Părinții au început să o caute prin apropierea camping-ului, însă după ce și-au dat seama că fetița este de negăsit, au alertat autoritățile.

După mai bine de două săptămâni de căutări, poliția a găsit-o pe Cleo, la 900 de kilometri distanță, de camping, într-o casă.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost arestat în acest caz, fiind suspect pentru răpirea copilului. 

Poliția continuă cercetările în casa în care au descoperit-o pe Cleo, încercând să găsească noi dovezi despre felul în care ea a ajuns acolo.

Vestea găsirii lui Cleo a făcut înconjurul țării, ca și întreaga operațiune pusă la punct pentru găsirea sa, iar premierul Australiei Scott Morisson a declarat că este bucuros că fetița e în viață.

„Faptul că acest coșmar a luat sfârșit, că fetița e în viață și că cele mai mari temeri ale noastre nu s-au adeverit, reprezintă o mare ușurare și un moment de mare bucurie”, a spus premierul Australiei, Scott Morrison în timpul unei conferințe de presă.