6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:49
No menu items!

O femelă de urs panda a simulat o sarcină ca să beneficieze de tratament preferențial

spot_img

Asemenea „gestații fantomă” sunt observate din când în când la speciile amenințate

 urs panda

O femelă de urs panda, care prezenta toate simptomele unei gestații, a simulat sarcina pentru a beneficia de tratament preferențial și a mânca o cantitate mai mare de bambus, au considerat experți chinezi, citați marți de AFP.

Ai Hin, de șase ani, a experimentat o „sarcină fantomă” relatează agenția China Nouă. Aflată la Centrul de reproducere a urșilor panda gigant din Chengdu (sud-vestul Chinei), Ai Hin a prezentat primele simptome luna trecută și urma să nască în fața camerelor, în cadrul primei transmisii în direct a unui asemenea eveniment. Speranțele îngrijitorilor s-au spulberat însă, când comportamentul și „indicatorii ei fiziologici” au revenit la normal în următoarele zile.

Ținând seama de extrema dificultate a urșilor panda de a se reproduce în captivitate, rezervația din Sichuan acordă un tratament preferențial femelelor considerate gestante: ele sunt izolate în camere confortabile, cu aer condiționat și primesc îngrijiri permanente. „Primesc porții suplimentare de pâine, fructe și bambus. Unii urși panda, foarte inteligenți, se folosesc uneori de această situație în folosul lor pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții”, notează Wu Kongju, expert al rezervației.

Asemenea „gestații fantomă” sunt observate din când în când la speciile amenințate, iar femelele panda care au trecut printr-un tratament preferențial când au fost însărcinate mimează apoi simptomele. Ai Hin nu avea poftă de mâncare și afișa o mobilitate scăzută, precum și o puternică creștere a secrețiilor hormonale, ceea ce i-a făcut pe experți să se gândească la o gestație. Un examen mai amănunțit a dezvăluit că de fapt nu exista nicio sarcină.

Urșii panda trăiesc în libertate în munții din sud-vestul Chinei și se pare că mai există circa 1.600 de exemplare.

C.A.