-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:59
No menu items!

O femeie şi un copil din Ucraina, loviți de o maşină pe o trecere de pietoni din Iaşi

spot_img

Un accident grav s-a produs, vineri, în Iași. Doi refugiaţi din Ucraina au fost loviți de o maşină, în timp ce traversau strada. Este vorba despre o femeie de 46 de ani și un copil de 4 ani.

Accidentul a avut loc vineri, în zona Petru Poni, pe şoseaua Păcurari.

Din primele verificări rezultă că pietonii, bunica și nepotul, ar fi traversat regulamentar.

„Astăzi, 01 aprilie ac, în jurul orei 10.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, ce a avut loc pe raza municipiul Iași. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un conducător auto ar fi acroșat două persoane (un copil și un adult). Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” , potrivit unui comunicat transmis de Poliţie.

Femeia a fost transportată la Spitalul “Sfântul Spiridon”, iar copilul la Spitalul “Sfânta Maria”.

                                                                                                                 Adina Silav