-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:43
No menu items!

O femeie s-a ales cu arsuri de gradul doi pe față și gât după ce a mers la solar

spot_img
O femeie s-a ales cu arsuri de gradul doi pe față și gât după ce a mers la solar
foto: rtv.net

O femeie de 37 de ani din Râmnicu Sărat a ajuns la spital cu arsuri de gradul doi pe faţă şi pe gât după ce a mers la solar într-un un salon de cosmetică.

Femeia spune că aparatul de bronzat, la care a stat doar câteva minute, este defect şi că îi va da în judecată pe reprezentanţii centrului de cosmetică.

“Am simţit o usturime foarte mare şi am ieşit de acolo. Le-am spus că arde foarte tare. Spre seară, situaţia s-a agravat foarte tare. Au început să apară usturimile şi să mi se înroşească faţa. M-am umflat foarte tare, apoi au apărut insolaţia şi durerile de cap. Nici măcar nu şi-au cerut scuze, nu au spus că le pare rău, au spus doar «la revedere, avem copii de crescut”, a declarat aceasta.

Ea este internată la Secţia de Neurologie a Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat.

Potrivit medicului Mariana Dogaru, femeia a ajuns la spital cu greaţă şi cu ameţeli puternice şi are arsuri de gradul al doilea, precum şi sindrom de edem cerebral.

Femeia va rămâne spitalizată câteva zile şi că nu se va mai putea expune la soare timp de un an.

A.V.