O femeie de 64 de ani din Vrancea a fost plimbată între două spitale timp de nouă ore, din cauza testelor COVID-19 care la spitalul din Adjud ieşeau pozitive, iar la cel din Focşani ieşeau negative.
Femeia avea programare la Spitalul Adjud pentru tratament de recuperare. Acolo i s-a făcut testare pentru COVID, iar rezultatul a fost pozitiv. A fost retrimisă cu ambulanța la spitalul din Focșani, unde testarea pentru COVID a avut rezultat negativ.
A fost retrimisă la Adjud, unde rezultatul testării a ieșit, iarăși, pozitiv.
„Ieri am externat-o pe mama, de 64 de ani, din Spitalul Județean Focșani. Azi aveam programare la Spitalul Adjud, pentru tratament de recuperare. Acolo i s-a făcut testare pentru COVID, iar rezultatul a fost pozitiv. A fost retrimisă cu ambulanța la spitalul din Focșani, unde testarea pentru COVID a avut rezultat negativ.
A fost retrimisă la Adjud, unde rezultatul testării a ieșit, iarăși, pozitiv. Acum se află, din nou, în drum spre Focșani. Mama nu mai poate, abia mai vorbește după atâtea ore petrecute în ambulanță. Nu este posibil așa ceva! Am externat-o ieri sănătoasă și acum abia mai respiră! Nu mai înțeleg nimic, o plimbă salvarea de azi dimineață, de la ora 9, între Focșani și Adjud.”, a declarat fiul femeii pentru Vrancea 24.
După aproape 9 ore de „plimbare” cu ambulanța între spitalele din Adjud și Focșani, pacienta a fost internată la Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean din Focșani.
Adina Silav