-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:13
No menu items!

O femeie din Italia a primit din greșeală 6 doze de vaccin. Asistenta i-a injectat tot flaconul

spot_img

O tânără din Italia a primit din greşeală, duminică, şase doze de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech şi a fost plasată sub observaţie, într-un spital din Toscana, relatează AFP.

O asistentă a greşit şi, în loc să-i injecteze tinerei rezidente, în vârstă de 23 de ani, o doză de vaccin, i-a injectat întregul flacon, echivalentul a şase doze. 

Studiile privind o posibilă supradoză cu serul Pfizer/BioNTech s-au oprit la patru doze injectate în acelaşi timp, acest caz de şase doze fiind necunoscut în literatura medicală.

Cazul a fost raportat autorității italiene de autorizare a medicamentelor.

Supradoze cu vaccinul Pfizer au fost raportate anterior în Statele Unite, Australia, Germania, Israel și Singapore unde unui bărbat i-a fost administrat din greșeală echivalentul a 5 doze.

Experții în boli infecțioase afirmă că este puțin probabil ca supradozele cu vaccinuri anti-Covid să aibă repercusiuni grave, însă unele efecte secundare precum febra și crampele musculare ar putea fi amplificate.