-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

O femeie de 61 de ani a murit în timpul pelerinajului la moaştele Sf.Parascheva

spot_img

pelerinaj - Sf Parascheva

O femeie de 61 de ani cu probleme cardiace, care participa la pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, de la Iaşi, a murit, vineri, la Spitalul „Parhon”, unde a fost transportată în stare gravă.

Luminiţa Budron, medic coordonator al Serviciului de Ambulanţă Iaşi, a precizat că femeia în vârstă de 61 de ani avea fibrilaţii ventriculare, fiind în stare foarte gravă şi intrând în stop cardio-respirator. „Echipa de pe ambulanţă a efectuat manevrele de resuscitare, iar femeia a fost dusă la Spitalul Parhon, fiind transportată la Secţia ATI, unde, din păcate, a murit”, a spus medicul coordonator.

Se pare că femeia s-ar fi aşezat la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva încă din cursul nopţii de joi spre vineri şi că, pe fondul oboselii, dar şi al lipsei hranei, i s-ar fi făcut rău.

De altfel, reprezentanții Jandarmeriei au precizat că 30 de persoane au leşinat în timp ce stăteau la coadă, câţiva dintre pelerini fiind transportaţi la spital.

Vineri, în jurul orei 14.00, coada la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva măsura aproximativ doi kilometri, în zonă fiind în jur de 20.000 de pelerini.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă într-o procesiune, vineri dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane din Iași, fiind aşezată apoi într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva au fost aşezate şi moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, aduse, joi seară, de la Mănăstirea Neamţ.

Pelerinii au început să se aşeze la rând încă de joi seară, aceştia aşteptând peste 12 ore în zona în care vineri dimineaţă urmau să fie scoase sfintele moaşte din incinta Catedralei.

Andrei Tudor