-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:27
No menu items!

O femeie a fost în comă 2 săptămâni, a suferit 47 de operații și și-a pierdut ambele picioare de la o mușcătură de țânțar

spot_img

O călătorie în interes de serviciu în Nigeria i-a schimbat complet viața lui Stephenie Rodriguez. Ea s-a infectat cu malarie după ce a fost mușcată de țânțar, iar două săptămâni mai târziu a intrat în comă. Cu toate că doctorii au reușit să îi salveze viața, a fost nevoie de 47 de operații și amputarea ambelor sale picioare pentru ca australianca să scape de durerile insuportabile, relatează El Pais .

Antreprenoarea australiană a călătorit în septembrie 2019 în țara africană pentru a susține un discurs despre o aplicație pe care compania ei, Wonder Safe, de-abia o lansase și care oferea servicii de securitate pentru femei și persoane vulnerabile.

Planul ei era simplu: urma să meargă cu un taxi până la hotel și apoi să ia o altă cursă până la sala de conferințe. Dar Rodriguez crede că atunci când s-a oprit puțin să vorbească cu jurnaliștii, în timp ce ieșea din hotel, un țânțar a mușcat-o de trei ori de glezna stângă.

Nu a fost nevoie de mai mult. Două săptămâni mai târziu, ea a început să prezinte primele simptome de boală și a fost diagnosticată cu malarie cerebrală.

Malaria este una dintre așa numitele boli tropicale neglijate. Este o boală potențial fatală contractată prin mușcătura unui țânțar infectat cu parazitul Plasmodium, care este întâlnit de obicei în regiunile tropicale din Africa, precum și în Asia și America Latină.

În 2022, s-au înregistrat 249 de milioane de cazuri. Malaria ucide 600.000 de oameni anual, majoritatea copii din Africa cu vârste mai mici de 5 ani.

„Un moment crucial, doar de atât a fost nevoie”

Rodriguez a avut convulsii în timp ce zbura din Sydney înspre Boston, SUA, la doar 15 zile după vizita în Nigeria.

Prima dată când a călătorit în Africa a luat tratament antimalaric; a doua oară, însă, a ales să nu mai facă acest lucru.

Medicamentul care previne și tratează malaria poate avea și efecte adverse. Lui Rodriguez i-a provocat „amețeli și halucinații”.

„Urma să am o conferință, nu puteam să permit să mi se facă rău. Nu am ieșit la plimbare, nu m-am dus la piscină, am stat afară doar un moment cât să îi întâlnesc pe jurnaliști. Un moment crucial, doar de atât a fost nevoie”, a spus Rodriguez.

După recuperare, Stephenie a început să practice scrima și a participat chiar la calificările pentru Jocurile Paralimpice. Captură foto: Instagram / @digitalgodess

După ce a ajuns la spital, Rodriguez a stat în comă timp de două săptămâni. Când s-a trezit, era complet paralizată. I-a luat 55 de zile să își revină, să iasă de pe dializă – un tratament care preia funcțiile rinichilor – și să se întoarcă acasă.

„M-am infectat pe 11 septembrie și nu m-am întors în Australia până pe 5 noiembrie”, a spus Rodriguez. Chiar și așa, ea insistă asupra faptului că a fost norocoasă că a fost tratată la Spitalul Universitar Harvard.

„Cu siguranță, oriunde altundeva nu aș fi primit același nivel de îngrijiri ca să depisteze malaria la timp și să primesc tratamentul care mi-a salvat viața”, a precizat Rodriguez.

„A fost singura cale să scap de durerea constantă”

Cu toate că viața ei nu mai era în pericol, după ce a ieșit din comă, degetele de la picioare au început să se înnegrească.

„Călcâiele mele se făceau și ele negre, precum și vârfurile mâinilor. Acele zone erau paralizate pentru că corpul meu s-a atrofiat în timpul comei și medicația pe care mi-au dat-o ca să trateze șocul septic a ajuns să le distrugă complet”, a explicat Rodriguez.

La trei luni după ce s-a întors în Australia, în februarie 2020, a suferit primele amputări la labele picioarelor și la călcâie. Într-un final, după 47 de operații, ambele picioare i-au fost amputate de sub genunchi în jos.

„Nu aveau să se mai vindece niciodată, nici să se regenereze, și a fost singura cale să scap de durerea constantă”, a spus Rodriguez.

În colaborare cu The Global Fund, o organizație internațională care luptă contra epidemiilor de SIDA, tuberculoză și malarie, Rodriguez încearcă acum să crească gradul de conștientizare cu privire la această boală.

Stephenie a fost în calificările pentru Jocurile Paralimpice la proba de scrimă

În același timp, Rodriguez a căutat mereu să rămână cât mai activă. Acum doi ani, a început să practice scrima. „Obișnuiam să dansez salsa, să schiez, să merg cu bicicleta…”

Cu ajutorul scrimei, afacerista din Australia a găsit o cale de a se menține activă, în formă și, la urma urmei, în viață.

Rodriguez se antrenează la un nivel înalt și ia parte la competiții pentru persoane cu dizabilități: s-a antrenat 14 luni ca să încerce să se califice pentru Jocurile Paralimpice.

„Prin această experiență, am reușit să am un respect profund pentru persoanele care trăiesc cu dizabilități. Dacă nu aș fi avut această experiență, nu aș fi putut niciodată să îi înțeleg”, recunoaște Rodriguez.

Fiul ei i-a dat puterea să continue să lupte

Ea a reușit să își continue viața, dar avertizează că „malaria continuă să ucidă”. „Țânțarului nu îi pasă ce culoare ai, ne mușcă și ucide pe toți la fel.”

Pe continentul african au loc 94% din cazurile de malarie din toată lumea și 95% din decese, dar pe măsură ce planeta se încălzește tot mai tare, acest lucru s-ar putea schimba. Genul de țânțari care transmit malaria – Anopheles – beneficiază de pe urma condițiilor de căldură extremă.

„Nu acordăm destulă atenție [malariei]. Patogenul suferă mutații și este nevoie de mai multe resurse pentru a ajuta la eradicarea malariei. Cred cu tărie că poate fi exterminată cu instrumente, resurse și un vaccin”, a spus Rodriguez.

Rodriguez spune că fiul ei, care avea doar 13 ani când ea s-a îmbolnăvit, este cel care i-a dat puterea și sprijinul de care avea nevoie în procesul lung și dureros al recuperării.

Ea nu o să uite niciodată ce i-a spus fiul ei când s-a trezit din comă. „Eu plângeam mereu și fiul meu mi-a spus că 10% din viață este ce ți se dă și 90% ce faci cu ea.”

D.Constantin