4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:58
No menu items!

O femeie a ameninţat că se aruncă de la etajul 13 al unui bloc din Capitală. Ea a fost salvată după șapte oreFOTOGALERIE

spot_img

Sinucigasa5_SZ

  • UPDATE

Femeia care a amenințat că se aruncă de la etajul 13 al unui bloc din complexul rezidenţial Asmita Gardens din zona Văcăreşti, în Sectorul 4 al Capitalei, a fost convinsă să renunțe la gestul său de negociatorii poliției, după mai bine de 7 ore.

O femeie se află de peste șase ore pe balustrada unui balcon de la etajul 13 al unui bloc din complexul rezidenţial Asmita Gardens din zona Văcăreşti, în Sectorul 4 al Capitalei, şi ameninţă că se aruncă. La faţa locului se află echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) şi negociatori ai Poliţiei.

De altfel, reprezentanții ISU au adus în zonă şi o autoscară de 70 de metri, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

La rândul ei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat că o echipă de negociatori este la faţa locului şi discută cu femeia pentru a o convinge să renunţe la protestul ei.

Emilia Mihai a precizat că polițiștii au fost sesizați în acest caz, joi dimineaţă, de către o persoană, prin numărul de urgenţă 112. Poliţiştii Secţiei 14 au ajuns primii la faţa locului şi au împrejmuit zona.

Surse judiciare au precizat pentru Sursa Zilei că femeia suferă de o boală psihică și a refuzat să mai urmeze tratamentul prescris, în ultimele zile.

La faţa locului se află şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

R.D.