-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:19
No menu items!

O elevă de 12 ani, transportată la spital după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni

spot_img
O elevă de 12 ani, transportată la spital după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni
foto: cronicadeiasi.ro

O elevă de 12 ani din Bistrița a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița după ce a fost accidentată pe o trecere de pietoni din municipiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, accidentul a avut loc pe strada Libertății din Bistrița după ce un autovehicul a oprit pentru a-i acorda prioritate fetiței, fiind însă lovită din spate de altă mașină care a împins autoturismul oprit.

O fetiță de 12 ani a încercat să treacă strada Libertății prin loc marcat. O mașină în care se aflau două persoane, șoferul și o tânără de 19 ani, a oprit să îi dea prioritate. Din spate a venit însă alt autoturism. Șoferul nu a oprit, lovind în spate autoturismul ce staționa. Mașina lovită din spate a rănit eleva de 12 ani, iar în urma impactului a mai fost rănită și tânăra de 19 ani din mașina ce oprise. Ambele victime au fost transportate la spital”, a declarat Rus.

O anchetă a fost începută de Inspectoratul Județean de Poliția Bistrița.

Lucian Mera