3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:39
No menu items!

O curte de apel din SUA a restricţionat accesul la pilula de avort

spot_img

O curte de apel federală din Statele Unite a decis, miercuri, în favoarea restabilirii restricţiilor privind accesul la pilula de avort, dar această decizie nu va avea niciun efect practic până când Curtea Supremă nu se va pronunţa.

Dacă va fi menţinută, această decizie ar însemna revenirea la o limită de şapte săptămâni de sarcină în loc de zece, interzicerea trimiterii prin poştă a pilulei de avort şi reintroducerea obligaţiei de a fi prescrisă de un medic, informează AFP.

Aceasta urmează după o audiere care a avut loc în luna mai în faţa unei curţi de apel din New Orleans (sud-est) privind accesul la mifepristonă (RU 486), care, combinată cu o altă pilulă, a fost folosită de 5,6 milioane de femei de când a fost aprobată de Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) în 2000.

Aceasta se referă la suspendarea, în aprilie, de către un tribunal federal de primă instanţă, a autorizaţiei de introducere pe piaţă a mifepristonei, invocând – în pofida consensului ştiinţific – riscurile pentru sănătatea femeilor.

Administraţia democrată a depus un recurs de urgenţă, iar Curtea Supremă a restabilit aprobarea pilulei în timp ce procedurile au continuat.

Curtea de Apel a anulat suspendarea aprobării pilulei din 2000 şi a celei generice din 2019, dar a dat curs unora dintre cererile formulate de reclamanţi, asociaţii de medici şi practicieni ostili avortului, confirmând suspendarea restricţiilor de acces decise de FDA începând din 2016.

„Mifeprex va rămâne disponibil în condiţiile restricţiilor în vigoare înainte de 2016”, la fel ca şi genericul mifepristone, au precizat judecătorii, subliniind totodată că decizia lor nu va avea consecinţe practice până când Curtea Supremă nu se va pronunţa într-un fel sau altul.

D.Constantin