Chitara scoasă la licitație este evaluată la 600.000 de lire sterline
Chitara electrică la care John Lennon a cântat când formația Beatles din care făcea parte a înregistrat Paperback Writer în studiourile Abbey Road ale EMI în 1966 este pusă în vânzare la o licitație de obiecte rock and roll, duminică la Londra, informează DPA.
Chitara semi-acustică Gretsch 6120 Chet Atkins Nashville este descrisă de casa de licitații TracksAuction ca fiind „una dintre cele mai importante chitare ale lui John(Lennon) scoase pe piață în ultimii 30 de ani”.
Licitația de la hotelul Le Meridien din Londra acordă fanilor șansa să dețină un instrument care ar fi putut fi folosit și la compunerea melodiilor ‘I Am The Walrus’, ‘A Day In The Life’, ‘We Can Work It Out and Help!’.
Există fotografii cu Lennon cântând la această chitară în timpul sesiunilor de înregistrare în studiourile Abbey Road.
Chitara este vândută de David Birch, care a primit-o când și-a vizitat vărul în 1967. „Am fost suficient de obraznic să-i cer lui John una din chitarele lui de rezervă”, a scris vărul cântărețului în broșura de vânzare.
Chitara scoasă la licitație în această duminică este evaluată la 600.000 de lire sterline.
John Lennon a fost împușcat mortal în New York în 1980.