- Sorin Roşca Stănescu
Site-ul Cotidianul.ro, citând informaţii preluate din Ziarul Financiar, vehiculează câteva cifre alarmante. Într-un interval scurt de timp, de un an, Guvernul Ponta a împrumutat de la bănci, altele decât FMI, nu mai puţin de 16 miliarde de euro. În prezent, ritmul este de un miliard pe lună. Totul pentru a acoperi salarii şi pensii. Cu alte cuvinte, ne îndreptăm, din punct de vedere economic, social şi politic, către o catastrofă. Dar nu una oarecare. Catastrofa este bine programată.
După cum se poate lesne observa, din momentul în care regimul Traian Băsescu, preşedintele însuşi, a impus întregii societăţi un acord cu Fondul Monetar Interantional, despre România, cel puţin sub aspect economic, sunt lansate pe piaţa informaţii pozitive. Sistemul financiar este, vezi Doamne, echilibrat pentru că respectăm înţelegerile cu această bancă internaţională. Iar România reprezintă un succes al politicilor FMI. După atât de multe şi răsunătoare şi scandaloase eşecuri. Aceasta să fie realitatea? Sau dimpotrivă, lucrurile stau extrem de prost?
Analiza pe care am citit-o ne propune la un moment dat un arc peste timp. O proiecţie într-un trecut nu prea îndepărtat. Sub regimul comunist, la un moment dat, Nicolae Ceauşescu, pentru a încerca să accelereze ritmul dezvoltării industriale şi pentru a reuşi să finanţeze marile proiecte de infrastructură, a decis să se împrumute cu 17 miliarde, nu de euro, ci de dolari, de la Fondul Monetar Internaţional. Imediat, România, chit că trăia sub o dictatură comunistă, şi dictatura însăşi au început să fie unanim apreciate. Nicolae Ceauşescu, cu portofelul doldora de banii luaţi de la FMI, făcea turul planetei şi al mărilor democraţii occidentale, fiind invitat la întâlniri de cel mai înalt nivel cu liderii lumii şi, la nevoie, plimbându-se chiar şi în caleasca alături de Majestatea Sa Regina Marii Britanii. Ceauşescu şi România erau la modă pentru că puteau plăti. Din banii FMI. Nu după mult timp însă, Ceauşescu s-a trezit. Din pumni. El a înţeles că, în schimbul banilor, FMI pune condiţii care pot primejdui economia naţională a României. Şi atunci a luat o decizie dramatică pentru cetăţeni. Rambursarea cu orice preţ şi în ritm accelerat a datoriei şi ignorarea conditiior puse de FMI. Imediat, Nicolae Ceauşescu a devenit indezirabil. Pentru Occident, pentru că nu era dator, iar economia României nu mai putea fi stoarsă, dar şi pentru proprii cetăţeni, care au plătit această operaţiune cu foamete, frig şi înapoiere.
Din această tragică experienţa de sub regimul Ceauşescu puteam învăţa câte ceva. Şi, în orice caz, faptul că riscul cel mai mare al unui acord cu Fondul Monetar Internaţional îl reprezintă oprirea creşterii şi deznaţionalizarea. Adică renunţarea, într-un mod abrupt şi greu de reparat pe termen scurt, la industria şi la capitalul naţional.
Ei bine, Traian Băsescu, de astă dată un autocrat şi nu chiar un diactator, dar un personaj cu o cultură la fel de precară ca şi a lui Ceauşescu şi, în plus, animat mai degrabă de sentimente antinaţionale decât de un patriotism real, a decis, profitând de criza mondială declanşată, să repete, la o dimensiune şi mai mare, tragica experienţă.
De această dată rezultatul nu este o simplă stagnare în plan tehnico-ştiinţific, cum a fost sub regimul Ceauşescu. Nu mai este doar o sărăcire accentuată a fiecărei familii. Se întâmplă ceva mult mai grav. Conformadu-ne condiţiilor puse an de an de către FMI, România îşi deznaţionalizează industria, agricultură, comerţul şi serviciile într-un mod accelerat. Iar banii luaţi de la FMI se multiplică în sens negativ prin îndatorarea sistematică şi accentuată faţă de bănci. Iar investiţiile în vederea dezvoltării sunt practic nule. Motiv pentru care, în mod real, nu avem nicio creştere.
Pentru a ne achita măcar aparent aceste datorii sau mai bine spus pentru a reuşi să le rostogolim, volumul lor crescând, iar nu scăzând, Guvernul Ponta a ales să pună bomboană pe coliva. Să crească numărul impozitelor şi taxelor, să diminueze investiţiile de natură să aducă într-o bună zi valoare adăugată şi să deznaţionalizeze ceea ce a mai rămas din economie. Cu alte cuvinte, să scoată la vânzare mari regii, care sunt utilităţi ale statului şi pe care alţii, dacă le-au privatizat vreodată, le naţionalizează, şi să vândă treptat şi toate bunurile imobiliare. Clădiri, păduri şi terenuri agricole.
În timp ce ne împrumutăm într-un ritm de un miliard de euro pe lună fără a fi capabili să restitutim mai nimic, societăţile aflate în insolventa – iată un alt indicator important – au reuşit să volatilizeze, tot într-un termen record după cum susţin analiştii, 24 de miliarde de euro. Dintre aceşti bani, aproape jumătate reprezintă datorii către alte firme care nu mai pot fi onorate. Ceea ce înseamnă că fenomenul falimentului în lanţ, despre care nu sufla un cuvânt reprezentanţii Guvernului Ponta, va atinge în curând cote apocaliptice.
În timp ce ne dăm cu barca prin băltoace şi ne alintăm prin buncăre la MApN, iată că această ţară administrată de Guvernul Ponta se îndreaptă vesel, inconştient, dar sigur către faliment. Un faliment, cum spuneam, programat. Pentru că falimentul nostru este sper folosul altora!