-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:01
No menu items!

O casă de amanet din Craiova a fost jefuită în timpul unei pene de curent

spot_img
O casă de amanet din Craiova a fost jefuită în timpul unei pene de curent
foto: b1.ro

O casă de amanet din Craiova a fost jefuită vineri dimineaţă. Hoții au plecat cu 180 de grame de bijuterii din aur, după ce au forţat uşa profitând de o pană de curent în zonă.

Potrivit poliţiştilor, jaful a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 4.00, la o casă de amanet din cartierul craiovean Craioviţa Nouă. La ora respectivă a avut loc o pană de curent în zonă, iar camerele de supraveghere nu au surprins momentul. Când hoţii au forţat uşa, a pornit însă alarma, iar reprezentanţii firmei de pază care supravegheau casa de amanet au ajuns în scurt timp la faţa locului. Aceştia au găsit uşa deschisă, însă hoţii fugiseră. Agenţii de pază au chemat imediat Poliţia.

„Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 4.05 de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că o casă de amanet de pe Bulevardul Oltenia a fost spartă. Au fost sustrase aproximativ 180 de grame de bijuterii. În prezent, se fac cercetări pentru identificarea autorilor”, a declarat Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

R.D.