3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:40
No menu items!

O bancă din România își schimbă numele

spot_img

Instituția de credit va funcționa într-o clădire nouă, pentru a se putea concentra pe activitatea sa de bază

rib

Romanian International Bank, bancă recent achiziţionată de către grupul financiar polonez Getin Holding, îşi schimbă denumirea în Idea Bank şi îşi mută sediul într-un spaţiu nou, unde vor lucra 300 angajaţi.

Romanian International Bank va trece printr-un proces de rebranding şi va deveni Idea Bank, iar banca îşi va muta sediul central, precum şi divizia de recuperare a creanţelor GetBACK Recovery, în două etaje ale Hermes Business Campus.

Etajele 5 şi 6 ale clădirii vor găzdui peste 300 de oameni, asigurând în acelaşi timp chiriaşului soluţii pentru nevoia de expansiune ulterioară, se arată într-un comunicat al Colliers International, companie care a coordonat procesul de închiriere.

„În procesul de selecţie a unei locaţii pentru sediul nostru din România, am căutat cu predilecţie un spaţiu în nordul Bucureştiului, care să fie în acelaşi timp reprezentativ pentru sectorul în care operăm”, a declarat Rafal Marcin Juszczak, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Getin Holding, citat de Mediafax.

Banca se mută în Hermes Business Campus dintr-o clădire proprie, măsură luată pentru a permite instituţiei financiare să se concentreze pe activitatea sa de bază.

Dezvoltat de compania belgiană Atenor în zona Dimitrie Pompeiu, clădirea de 18.000 mp a fost finalizată în acest an, fiind închiriată în proporţie de 85% dupa ce, în ultimele luni, a atras nume importante din industria IT&C şi nu numai, precum XEROX, Ambasada Olandei la Bucuresti, Grupul Editorial Litera, Fribourg Capital, Bunt Studio şi Universal Online Promotion.

C.C.