După luni de chin, bătrâna a ajuns la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, medicii au pus-o pe picioare, dar familia refuză să o primească acasă
Medicii Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi au sesizat, marţi, Poliţia în cazul unei femei de 77 de ani din comuna ieşeană Gorban, care cântăreşte doar 25 de kilograme, iar după ce a fost tratată în spital şi trimisă acasă cu ambulanţa, familia refuză să o primească.
Doctorii spun că femeia a ajuns la spital la începutul săptămânii trecute, în stare gravă, şi a fost diagnosticată cu „casexie extremă”, boală care se manifestă prin slăbire generală a organismului, cu scăderea activităţii sistemelor morfuncţionale, hipotensiune şi topire musculară.
A fost internată de medicul de gardă şi tratată, a fost rehidratată şi realimentată. La diagnostic s-au adăugat şi tulburări psihice uşoare. Medicul curant nu a văzut un asemenea caz în 25 de ani de medicină. În cursul internării a vizitat-o un fiu şi au sunat la ea trei fiice de la Gorban, Petroşani şi una din Italia.
Diana Cimpoeşu
medic-şef UPU-SMURD Iaşi
Vecinii femeii susţin că aceasta a primit în casa ei o familie care ar fi trebuit să-i poarte de grijă în schimbul unui acoperiş deasupra capului. Bătrâna a fost lăsată însă fără hrană şi într-un focar de infecţie.
Mai grav este însă că acum, după ce a fost pusă pe picioare de medici, bătrâna este refuzată şi de propria familie.
R.D.