-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:24
No menu items!

O adolescentă din Tulcea a sărit de la etajul patru, după ce un apartament a luat foc

spot_img

O adolescentă din oraşul Tulcea a sărit de la etajul al patrulea al unui bloc, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, după ce un apartament a fost cuprins de flăcări, miercuri seară.

Trei persoane, o femeie și doi copii, se aflau în apartamentul cuprins de flăcări, situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Eternității din municipiul Tulcea.

O fată, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj pentru a se salva. În urma impactului cu solul, adolescenta s-a ales cu fracturi la ambele picioare. Mama și fratele ei au reușit să coboare pe scări.

“Pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu anunțat în jurul orei 21.35, la un imobil de locuințe. La sosirea forțelor de intervenție, în exteriorul blocului a fost găsită o persoană de sex feminin de aproximativ 15 ani, conștientă, ce prezenta multiple traumatisme. Aceasta a fost preluată de ambulanța SAJ tip C și transportată la UPU Tulcea. De asemenea, au fost transportate la spital, încă două persoane, ce s-au autoevacuat din apartament, intoxicate cu fum”, au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.

                                                                                                                   Adina Silav