-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:29
No menu items!

O adolescentă din Alba și-a înjunghiat tatăl, pentru a-și salva mama

spot_img

O adolescentă în vârstă de 16 ani, din Alba, și-a înjughiat tatăl, pentru a-și salva mama. Femeia de 36 de ani a fost înjunghiată de soţul ei, sub ochii fiicei lor. Apoi, ca să-şi salveze mama, fata a luat un cuţit şi l-a atacat pe bărbat.

Poliţiştii au ajuns în casa familiei şi l-au dus pe bărbat la audieri. 

Grav este însă faptul că femeia avea şi un ordin de protecţie împotriva agresorului, un bărbat în vârstă de 44 de ani, conform Antena 3.

Incidentul a avut loc în localitatea Sebeş, din judeţul Alba. Bărbatul sărise gardul locuinţei în care trăia soţia împreună cu fiica lor în vârstă de 16 ani. 

Femeia a sunat la 112, însă, până la sosirea poliţiştilor, individul intrase deja în casă. 

Agresorul a înjunghiat-o pe femeie, iar adolescenta şi-a atacat tatăl ca să-şi salveze mama.

Nu este prima oară când bărbatul a făcut scandal. Femeia avea şi un ordin de protecţie împotriva agresorului.

„Inculpatul s-a deplasat la locuinţa familiei sale din municipiul Sebeş, încălcând ordinul de protecţie emis de Judecătoria Sebeş, a pătruns prin escaladarea porţii de acces în curtea imobilului şi prin spargerea geamului de la uşa de acces a pătruns într-o încăpere unde se află soţia şi fiica acestuia. 

De precizat că inculpatul avea un cuţit de mari dimensiuni”, a declarat Dan Popescu, procuror.

Agresorul a fost transfertar la Cluj pentru a fi ţinut sub observaţie de medici, iar femeia este internată la spitalul din Alba Iulia. 

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru violență în familie sub forma tentativei de omor, dar şi pentru încălcarea ordinului de protecţie.