1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:41
No menu items!

O actriţă americană, condamnată la 18 ani de închisoare, pentru că i-a trimis scrisori cu ricină lui Obama

spot_img

Shannon Guess Richardson a fost acuzată că a trimis trei scrisori conţinând ricină şi ameninţări preşedintelui SUA, primarului din New York şi şi unui important militant care susţine un regim mai strict al armelor de foc

shannon richardson

Actrița americană Shannon Guess Richardson a fost condamnată la 18 ani de închisoare, miercuri, în statul Texas, după ce a trimis scrisori otrăvite cu ricină preşedintelui Obama, primarului oraşului New York şi unui important militant care susţine un regim mai strict al armelor de foc, potrivit AFP.

Shannon Guess Richardson, arestată în urmă cu un an, şi-a recunoscut vinovăţia în decembrie 2013, în momentul în care a fost acuzată pentru posesie de ricină, o otravă pe care dorea „să o utilizeze ca o armă”.

Ea a fost acuzată apoi că a trimis trei scrisori conţinând ricină şi ameninţări preşedintelui Statelor Unite, primarului din New York, Michael Bloomberg şi fostului preşedinte al comitetului contra armelor de foc ilegale, Mark Glaze.

Actriţa a fost condamnată la 216 luni de închisoare şi o amendă de peste 367.000 de dolari, potrivit unor documente judiciare.

Shannon Guess Richardson a introdus ricină în scrisorile cu ameninţări adresate lui Barack Obama, primarului din New York şi militantului Mark Glaze, pe care le-a trimis dintr-un oficiu poştal din New Boston, statul Texas, pe 20 mai.

Pe 30 mai, actriţa s-a predat într-un comisariat de poliţie din Shreveport, în statul Louisiana, unde a spus că soţul ei era vinovat de expedierea acelor scrisori cu ricină.

Dreptul de a purta arme de foc este dreptul meu constituţional, acordat de Dumnezeu, şi îmi voi exercita acest drept până la moarte. Ceea ce se află în scrisoare nu înseamnă nimic în raport cu ceea ce am prevăzut pentru voi„, spunea actriţa în scrisoarea adresată lui Michael Bloomberg, afirmând că va ucide, cu un glonţ tras direct în cap, orice persoană care ar veni în faţa casei sale pentru a o aresta.

Michael Bloomberg a luat poziţie în dezbaterea explozivă ce vizează reglementarea regimului armelor de foc din Statele Unite, anunţând printre altele lansarea unei campanii publicitare de 12 milioane de dolari la scară naţională, pentru a contra influenţa pe care o deţine NRA (National Rifle Association), puternicul lobby al armelor de foc din Statele Unite.

Shannon Guess Richardson, în vârstă de 35 de ani, a avut roluri minore în seriale TV, inclusiv „The Walking Dead” şi „The Vampire Diaries”.

D.M.