-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:06
No menu items!

Numărul străinilor care vizitează România, în creștere

spot_img

Turismul a crescut în primele cinci luni ale acestui an, pe fondul unei ponderi mai mari a sosirilor din străinătate

turisti

Numărul străinilor care au vizitat România a crescut în perioada ianuarie-mai 2014 față de intervalul similar al anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Astfel, ponderea turiștilor străini a crescut la 23,5% de la 22,6% în primele cinci luni din 2013.

Potrivit INS, în primele cinci luni ale acestui an, sosirile turiștilor în hoteluri și pensiuni au crescut cu 6,2%, iar înnoptările – cu aproape 10%. Tendința este una de creștere, în condițiile în care și evoluția raportată la mai 2013 arată un avans pe cele două componente.

Astfel, în timp ce cifrele din intervalul similar al anului trecut arată o scădere a înnoptărilor – atât în primele cinci luni, cât și în luna mai 2014 față de mai 2013 – și o creștere modestă a sosirilor, datele pe 2014 sunt în peritoriul pozitiv.

”În luna mai 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, au înregistrat creșteri cu 9,8%, respectiv cu 12,6%”, se arată într-un comunicat al INS.

Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români au reprezentat în primele cinci luni ale anului 76,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,5%, pondere  ușor mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut (22,6%).

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în hoteluri și pensiuni, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,4% din total turişti străini), iar din aceştia 85,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

C.C.