- Sorin Roşca Stănescu
O aprigă şi neaşteptată dispută are loc între liderii PNL şi cei ai PDL. Pe tema denumirii viitorului partid. Acelui rezultat din preconizata fuziune. O temă, lăsată dinadins, în suspensie. Pentru a nu stârni pasiuni. Dar iată, Klaus Iohannis a tăiat nodul gordian. Şi câţiva reprezentanţi PDL s-au opărit. Care va fi totuşi numele noului partid?
Domnul Cătălin Predoiu, vicepreşedinte PDL şi candidat prezidenţial al acestui partid, secondat de doamna Anca Boagiu care, pe neaşteptate, face declaraţii nu în nume propriu, nu în numele formaţiunii sale politice, ci ca vicepreşedinte al popularilor europeni, precum şi Ioan Oltean care, pe vremuri, înghiţea broaşte, afirma că pentru ei, numele de PDL este la fel de important cum este şi pentru liberali denumirea de PNL. Ca atare, renunţarea la această denumire ar fi un sacrilegiu. Iar, a vorbi în numele PDL, anunţând că acesta a renunţat de bunăvoie la denumire, reprezintă un fapt reprobabil.
Să se fi lansat Klaus Iohannis, în mod gratuit, în această aventură? Să fi făcut el, chiar de la tribună Congresului PNL, o afirmaţie lipsită total de acoperire? Cum că PDL îşi abandonează denumirea? Ce interes ar fi avut? În acel moment el obţinuse deja preşedinţia PNL. Şi era convins că va fi votat de congres drept candidatul unic la prezidenţiale. Şi, de ce a tăcut atât de mult Vasile Blaga? Nu Vasile Blaga este preşedintele PDL? Nu el era cea mai îndreptăţită persoană să apere promt numele acestui partid, dacă acest nume trebuie apărat? Care este semnificaţia neaşteptatei tensiuni care apare între cele două partide, în plin proces de fuziune?
Opinia publică a aflat, încă de vineri, într-un mod cât se poate de oficial, despre amendamentul Quintus adus statutului PNL. La propunerea venerabilului liberal, în unanimitate, congresul extraordinar a aprobat o prevedere statutară conform căreia, numele istoric de Partid Naţional Liberal nu poate fi schimbat. În nicio situaţie. Este de aşteptat ca despre această măsură radicală să fi aflat şi fruntaşii PDL. Cu atât mai mult cu cât ei, pe bună dreptate, au urmărit, cu sufletul la gură, toate deciziile luate la congres. Pentru că nu-i aşa? Una dintre cele mai importante decizii viza chiar fuziunea. Dacă vorbim despre o reacţie obişnuită, naturală, spontană, ea ar fi trebuit, prin urmare, să aibă loc nu sâmbătă, ci vineri. Imediat după modificarea statutului PNL. Şi, cu toate acestea, în mod straniu, câţiva fruntaşi ai acestui partid au reacţionat, inflamându-se, abia după anunţul, cât se poate de firesc, făcut de Klaus Iohannis. Care a înţeles – pun mâna în foc – în urma unei discuţii între patru ochi cu Vasile Blaga că, PDL este dispus să adopte numele de PNL.
În căutarea unei explicaţii pentru această reacţie atât de virulenta, încât l-a obligat pe Klaus Iohannis să ofere o explicaţie ezitantă, sunt silit să fac câteva raţionamente.
PDL, dacă ne amintim bine, în 2012, îşi căuta cu înfrigurare o
noua identitate. Erodat în mod semnificativ la guvernare, acest partid era în situaţia de a schimba nu numai denumirea şi, în acest sens, s-au vehiculat propuneri şi variante, ci şi sigla, ca să nu mai vorbim de culoare. Portocaliul a fost aruncat la gunoi în multe dintre filialele partidului, cu ocazia alegerilor locale. Şi, judecând drept, nu există niciun argument serios, mai ales după convulsiile din 2012, care i-ar putea determina pe PDL-isti să ţină cu dinţii de denumire. Fie şi numai din simplul motiv că PDL este un nume relativ nou, fără o tradiţie, născut prin ruperea PNL şi alăturarea unora dintre liberali, partidului ajuns la guvernare sub Traian Băsescu. În timp ce, PNL are o vechime de aproape 140 de ani şi este cel mai vechi partid liberal din lume. Are, aşadar, blazon. Şi brand extrem de valoros.
Imposibilitatea schimbării, în urma unei fuziunii, a numelui
Partidului Naţional Liberal a fost bătută în cuie mai întâi printr-o şedinţă a Biroului Politic Naţional, apoi în Delegaţia Permanentă şi, în fine, vineri, în Congres. Evenimentul a fost, de fiecare dată, mediatizat, fără a exista, aşa cum am arătat, vreo reacţie din partea PDL.
Negocierile pentru fuziune se apropie cu paşi repezi de final. Ce
reprezintă ele? Până una alta, un mod de a împărţi, în mod paritar, desigur – dar rămâne de văzut cum –, puterea în interiorul noului partid. Nu numai la centru, ci şi în toate filialele. Dar, dincolo de acest algoritm, care este miezul acestei fuziuni? Armonizarea unor principii. A unor proiecţii de natură politică, vizând principalele poziţii ale partidului, în plan intern şi extern.
Cred că abia acum putem identifica cauza reală a reacţiei violente a unor
fruntaşi PDL, în raport cu denumirea viitorului partid. Aceştia sunt scoşi la înaintare. În mod deliberat. Cu ştiinţa lui Blaga. Pentru că urmează cea mai grea parte a negocierii, care vizează poziţia comună faţă de mult discutată tema a independenţei justiţie. Faţă de politică în raport cu Uniunea Europeană. Vom continua să ne ploconim sau vom fi mai fermi? Cum ne raportăm la instituţia drepturilor cetăţeneşti? Cum apărăm egalitatea părţilor în ceea ce priveşte proprietatea sau drepturile procesuale? Şi aşa mai departe. Fuziunea nu este greu de anunţat în congresele celor două partide şi nici nu este greu de organizat un congres comun. Fuziunea nu este prea complicată juridic. Dar, fuziunea reală înseamnă altceva. Înseamnă crearea unei identităţi în ceea ce priveşte viziunea politică asupra unor teme de interes major pentru România. Ori, aici, vor avea loc cele mai dure negocieri.
În acest scop, PDL se pregăteşte. El arată că va ceda foarte greu într-o chestiune, în mod real neimportantă pentru acest partid, cum este cea a denumirii, pentru a obţine, la schimb, concesii, unele majore, din partea liberalilor în raport cu cele mai importante provocări de natură politică.
Motivele pentru care eu cred că, fără niciun fel de mari probleme, numele viitorului partid, dorit de altfel şi de PDL-isti, va fi Partidul Naţional Liberal.