1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:01
No menu items!

Numărul românilor care își vor petrece sărbătorile în țară crește. Care sunt destinațiile către care se reorientează

spot_img

Stațiunile balneoclimaterice, îndeosebi unitățile hoteliere cu facilități spa & wellness (Băile Felix, Sovata, Băile Govora, Geoagiu, Călimănești-Căciulata), pensiunile din zona Branului, precum și stațiunile montane Sinaia, Predeal, Poiana Brașov sunt cele mai cumpărate destinații interne pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă, a declarat Lucia Morariu, prim-vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

“Se observă o tendință a turiștilor de a alege mai mult decât în alți ani destinații în România, tendință care în opinia noastră se va menține, datorită conjuncturii politice internaționale și a siguranței pe care o oferă țara noastră ca destinație de vacanță”, a precizat Lucia Morariu.

Românii care au ales să își petreacă vacanța de sărbători în străinătate au optat pentru pachete turistice scurte, de tip city-break în orașe europene, dar și destinații exotice îndepărtate.

“În acest an, remarcăm o scădere a interesului pentru destinații tip city-break după evenimentele de la Paris, reorientarea unui număr important de turiști către destinații interne, creșterea interesului pentru destinații calde îndepărtate, dispariția solicitărilor pentru Egipt, diversificarea destinațiilor solicitate. Au apărut destinații noi precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Vietnam”, a mai precizat Lucia Morariu.

Pentru cei care nu și-au cumpărat încă o vacanță pentru Sărbători, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism recomandă stațiunile balneoclimaterice din România, îndeosebi unitățile hoteliere cu facilități spa & wellness, unde “încă se mai găsesc locuri și serviciile sunt din ce în ce mai bune, la prețuri decente”.

Pentru cei care călătoresc în străinătate, oficialul ANAT recomandă încheierea unei polițe de asigurare. În prezent, circa 30% dintre turiști încheie polițe de asigurare de călătorii (storno și medicale îndeosebi).