-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:18
No menu items!

Numărul intrărilor ilegale a migranţilor în Uniunea Europeană, la cel mai mare nivel din 2016

spot_img

Numărul intrărilor neregulate în Uniunea Europeană a crescut, în perioada ianuarie-septembrie, cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a atins cel mai înalt nivel de la criza migraţiei din 2016, anunţă, joi, Agenţia europeană a frontierelor FRONTEX, relatează AFP.

În total, 228.240 de intrări ilegale au fost înregistrate în primele nouă luni ale lui 2022, dintre care 33.380 în septembrie.

Ruta migraţiei din Balcani continuă să fie cea mai folosită, iar în primele trei trimestre Uniunea Europeană a înregistrat 106.396 de intrări ilegale – cu 170% mai multe în decurs de un an, precizează într-un comunicat Frontex, potrivit news.ro.

Această rută a fost folosită în principal de migranţi sirieni, afgani şi turci.

Numărul migranţilor care folosesc ruta migraţiei din estul Mării Medieterane a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 118%, iar a celor care folosesc ruta centrală la Marea Mediterană a crescut cu 42%.

Numărul intrărilor ilegale a scăzut cu peste 30% la frontiera de est a UE, dar şi pe ruta din vestul Mării Mediterane, anunţă Frontex.

Numărul ieşirilor din UE către Marea Britanie a crescut cu 68% – la 52.720 – în primele nouă luni ale acestui an, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021.

Peste 11 milioane de cetăţeni ucraineni au intrat în UE de la invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, mai anunţă agenţia, care precizează că un număr important dintre aceştia s-au întors în ţara lor.

                                                                                                                Adina Silav