4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:25
No menu items!

Numărul utilizatorilor de internet banking a crescut, în medie, cu 20% în ultimii ani

spot_img

Numărul utilizatorilor de internet banking a crescut, în medie, cu 20% în ultimii ani

Numărul românilor care folosesc serviciile bancare electronice a crescut, în medie, cu 20% în ultimii ani, reiese din cifrele transmise de instituțiile de credit. Astfel, Garanti Bank, de pildă, a înregistrat o creștere între 10% – 20% în ultimii doi ani, în timp ce Raiffeisen a raportat un avans de 30% în 2012.

În luna septembrie, Garanti Bank a ajuns la peste 82.000 de utilizatori de internet banking, mai mult de 80% din aceștia fiind persoane fizice, în timp ce segmentele Corporate și IMM își impart restul de 20%.

Numărul total de tranzacții efectuate a crescut, de asemenea, cu peste 35% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut (ianuarie – septembrie), ajungând la 670.000, ceea ce indică o tendință de creștere a utilizării serviciilor de online banking.

„În medie, utilizarea serviciilor de internet banking a crescut, comparativ cu anul trecut, dar rămâne scăzută, raportat la alte țări europene. În România, unele persoane sunt încă reticente în a folosi serviciul de internet banking, invocând nevoia de interacțiune umană sau temeri legate de siguranța tranzacţiilor”, spune Fatih Arpas, Director Canale Alternative de Distribuție & IT în cadrul Garanti Bank.

Cele mai frecvente operaţiuni efectuate prin internet banking sunt: transferul de bani, plata facturilor și reîncărcarea cartelelor telefonice, schimbul valutar, tranzacțiile cu cardul de credit și deschiderea de depozite.

Fatih Arpas crede că, pe măsură ce tehnologia evoluează, iar stilul de viață urban ne face să căutam în permanenţă soluţii pentru a economisi timp, ponderea tranzacțiilor bancare și a comerțului ce se desfășoară în mediul online va creşte.

”Vom observa din ce în ce mai multe website-uri de e-commerce, iar telefoanele mobile și tabletele vor fi din ce în ce mai răspândite. Odată cu creșterea utilizării reţelelor de socializare, în viitor băncile vor ajunge să conecteze profilele utilizatorilor cu cele bancare”, spune Arpas.

De asemenea, managementul relaţiilor cu clienţii prin intermediul reţelelor de socializare va deveni un subiect extrem de interesant în lumea bancară.

”Toate aceste tendințe internaționale vor fi cu siguranţă adoptate și în România. Mă aștept la o creştere semnificativă a folosirii serviciului de internet banking și a altor instrumente de management financiar, online și mobile, în următorii 10 ani, în România”, a adăugat Fatih Arpas.

C.C.