Departamentul de Stat al SUA a prezentat raportul anual privind terorismul
Numărul atentatelor în lume a crescut cu mai mult de o treime anul trecut, iar numărul victimelor – cu 81%, 2014 fiind anul în care Statul Islamic a eclipsat Al-Qaida ca principala grupare jihadistă, se arată în raportul anual privind terorismul al Departamentului de Stat al SUA, prezentat vineri, relatează agențiile internaționale de presă.
În 2014, Departamentul de Stat a numărat 13.463 de atentate, reprezentând o creștere de 35% comparativ cu 2013, atentate care s-au soldat cu peste 32.700 de morți, cu 80% mai mulți decât în 2013, și cu peste 34.000 de răniți. De asemenea, peste 9.400 de persoane au fost răpite în 2014, de trei ori mai multe decât în 2013, arată același raport.
În această „cursă după atentate”, liderii Al-Qaida „par în pierdere din viteză în calitate de lideri autoproclamați ai unei mișcări mondiale, în fața expansiunii rapide a Statului Islamic și a proclamării unui califat”, se precizează în raport. În luna iunie a anului trecut, Statul Islamic a atacat de la baza sa din Siria și a capturat zone întinse din Irak, pe care le controlează în continuare în mare parte. Potrivit documentului, va fi nevoie de ani pentru a contracara Statul Islamic, care s-a extins vertiginos în Siria și Irak.
Departamentul de Stat avertizează asupra unui aflux fără precedent de combatanți străini în Siria, datorită eficienței Statului Islamic pe rețelele de socializare.
La sfârșitul lui 2014, peste 16.000 de combatanți străini se aflau în Siria, mai mulți decât cei care ajunseseră în Afganistan, Pakistan, Irak, Yemen sau Somalia „în orice moment din ultimii 20 de ani”, mai precizează raportul.
Luna trecută, un responsabil al Departamentului de Stat a arătat că armata de luptători străini din Siria a crescut, ajungând la 22.000 de persoane.
R.D.