Nu ne putem juca cu Dumnezeu de-a familia! Mai devreme sau mai târziu, cu toţii trebuie să plătim pentru acţiunile noastre.
Femeia pe care ţi-ai construit-o în mintea ta, de tânăr, tot ce ai nutrit ca sentiment, ca fapte, ca act faţă de femeie, în percepţia ta, în viaţa ta, în faptele tale, aceea îţi va rândui Dumnezeu, în viaţa ta de familist.
Şi, chiar dacă la căsătorie vei lua o fecioară, comportamentul tău personal, faptele tale necredincioase, „iadul” din mintea ta, pe care-l ai despre o femeie, prin plăcerile raţionale şi senzuale, va transforma, într-un târziu, viaţa ta într-un calvar.
Iar ce nu-ţi va plăti Dumnezeu, prin propria familie, se va continua prin fiicele tale şi prin fiii tăi! Pentru că, scris este că: „Păcătele părinţilor cad pe copii!„
În actul proniei divine (grija lui Dumnezeu pentru toată creaţia, de la firul de nisip până la cea mai complexă creatură), atât al conştiinţei din noi, nimic nu rămâne neplătit dacă nu există înfrânare şi pocăinţă.
Femeia rămâne „vas al Duhului Sfânt”, „izvor de viaţă”, „cupă de mână dumnezeiescă”, „altar viu al credinţei”, „biserica vie a familei” şi mama pruncilor tăi!
Niciodată Dumnezeu nu a creat femeia ca marfă pentru iad sau obiect de plăcere pentru imaginaţia bărbatului!
„Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica!”(Efeseni 5:25)
***Argumente Scripturistice:
„Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii? Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că, pe viitor, nu se va mai grăi pilda aceasta lui Israel.” (Iez. 18, 1-3)
„Să nu te închini lor, şi nici să le slujeşti; că Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Eu sunt un Dumnezeu gelos, Cel ce vina părinţilor o dă pe seama copiilor pân’la al treilea şi-al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc, dar Mă milostivesc pân’la al miilea neam spre cei ce Mă iubesc şi-Mi păzesc poruncile.” (Ieşire 20, 5-6)
„Cel ce păzeşte dreptatea şi face milă cu mii şi mii, Cel ce şterge fărădelegile, şi nedreptăţile, şi păcatele, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel vinovat, fărădelegile părinţilor ţinându-le asupra copiilor şi asupra copiilor copiilor, asupra celui de al treilea şi al patrulea neam!” (Ieşirea 34, 7)
„Domnul este îndelung-răbdător, mult-milostiv şi adevărat, Cel ce şterge fărădelegile, nedreptăţile şi păcatele şi cu curăţie nu-l va curăţi pe cel vinovat, ci nelegiuirile părinţilor le va strămuta în copii până la al treilea şi al patrulea neam.” (Nm 14, 14)
Părintele Stăniloae aduce o explicaţie suplimentară, zicând:
„Dumnezeu rabdă pe părinţii ce se pocăiesc şi, de asemenea, pe urmaşi. Iar, dacă continuă generaţii în şir să păcătuiască şi să nu se pocăiască, pedepseşte mai departe pe urmaşi până în a patra generaţie, dar şi mai departe. În aceasta se manifestă şi răbdarea lui Dumnezeu, dar şi dreptatea Lui. Căci, dacă păcătuiesc pe rând urmaşii cuiva până în a patra generaţie, înseamnă că, cu toată răbdarea lui Dumnezeu, nu s-a ivit pocăinţa nici în primul dintre cei patru, nici în următorii trei. Persistenţa răului în toţi arată încăpăţânarea tuturor în păcat. Ceea ce este valabil pentru cei ce se succed într-o familie, e valabil şi pentru generaţiile unei naţiuni. Dumnezeu poate amâna pierzania ei când mai multe generaţii continuă să-L nesocotească. Totuşi, dacă nu se întorc, poate aduce peste acea naţiune necazuri tot mai mari în generaţiile urmaşe, până la pierderea totală a ei, dacă şi după mai multe generaţii continuă să rămână mai departe de El.”